Multumesc!

Multumesc tie ca existi,si tie,si tie,si tie si tuturor oamenilor buni si inteligenti,cu suflet imens pe care ii stiu.

Multumesc oamenilor din autobuz care iti fac biletul zambind cand nu ajungi la compostor.

Multumesc celor care iti zambesc cand urci in fuga in tramvai.

Multumesc celor care iti explica orice ai intreba fara sa se enerveze.

Multumesc celor care stiu sa spuna “multumesc”,”o zi buna”,”buna dimineata”,”noapte buna”,”o zi superba”.

Multumesc celor care mai cred ca exista oameni buni si sentimente luminoase,celor care mai cauta un loc in care sa se afirme si sa fie fericiti.

Multumesc celor care nu m-au acceptat in mijlocul lor la o vreme si celor care m-au acceptat si chiar iubit asa cum sunt.

Multumesc tuturor criticilor,celor care mi-au zis “nici dracu n-o sa te placa asa” si celor care au zis “as vrea sa fiu acolo cand ai probleme”,celor care au zis “adio” si celor cu “buna”,celor care mi-au raspuns la intrebarea “unde e statia de x tramvai?” pusa mamei la telefon si celor care m-au pipait in autobuz sau m-au calcat pe picioare.Din toate am invatat ceva.Am descoperit de ce oameni vreau sa ma inconjor,cati oameni minunati exista si cati oameni ingrozitori.Cata intoleranta si rautate atata bunavointa si bunatate neprefacuta.

Multumesc celor 2 oameni care ma asteapta de 5 ani jumate cu mancarea calda in loc sa manance fara mine.Multumesc celor care ma suna sa-i ajut la teme si celor care isi amintesc sa ma sune de ziua mea.Celor care ma vad asa cum sunt si celor care ma plac pentru tot ceea ce sunt,nu pentru parti.

Multumesc celui care a pus pe tava de la taierea turtii stiloul pentru ca si acum am o pasiune pentru el si voi scrie toata viata cu el,desi mereu altul pentru ca e greu sa gasesti ceva de calitate.Multumesc cui mi-a pus pixul in mana si a avut rabdare sa ma invete sa scriu.Multumesc celei care si-a spart un dinte ducandu-ma in brate pe o ulita acoperita de gheata lucioasa.Multumesc celor care ma leganau in nopti lungi si nu se enervau cand le ziceam vazandu-i ca au adormit “nu ma mai legeni?”.

Multumesc celor care mi-au spus ca-s proasta,asta m-a ambitionat sa invat mereu mai mult si procesul e continuu.Cu temeri sau sechele pe creier,acum multumesc.Probabil ca fara amintiri dureroase nu as incerca sa ma ridic mereu mai sus decat ceilalti.Multumesc celor care mi-au spus ca-s urata.Pe zi ce trece devin mai frumoasa.Probabil ca sufletul incepe sa-mi iasa prin piele.Nu-s genul sa rasar in multime,dar cine ma place ma place cu adevarat.

Multumesc vietii ca nu mi-a oferit prea multe lucruri,asa apreciez fiecare lucru care-mi apare in drum mai mult decat o fac altii.E fascinant sa faci ceva cu mana ta si sa-l folosesti.Ca cresti o rosie sau sculptezi o figurina,e produsul muncii si imaginatiei tale.Lucrurile astea sunt amintiri cu existenta materiala si valoare sentimentala.Lucruri pe care le pastrezi sa ai ce arata nepotilor.Lucruri pentru care ti se umplu ochii de lacrimi cand le vezi si-ti amintesti cu ce ocazie le-ai facut sau primit.Cele mai valoroase lucruri au valoare sentimentala.

As pastra intr-o cutie de sticla primul sarut,prima strangere de degete,prima litera,primul “mama”,primul mers pe bicicleta,primele lacrimi de durere sau frica,prima clipa de fericire,primul zambet indragostit,primul cuvant cald,prima incurajare primita sau oferita,toate lucrurile de care-mi amintesc cu drag.

Multumesc tuturor incercarilor care mi-au smuls lacrimi,tuturor dezamagirilor si loviturilor,in ego,in mandrie,in curaj,in inima,in demnitate.Toate loviturile m-au facut mai puternica peste noapte.Incercand sa devin un om mai bun,mai simtitor,mai sensibil,mai bland,mai iubitor,mai inteligent decat ieri,ma schimb in fiecare clipa cate putin.

Cea mai buna motivatie:schimba-te,evolueaza din cocon in fluture,pentru tine!Zboara cat de sus poti indiferent ca-ti arzi aripile,cel putin nu ai trait mediocru,in praf.

Fii bun cu ceilalti pentru tine!

Ofera intelegere,ajutor,o vorba buna,un zambet,o lacrima de fericire,o mana intinsa,o imbratisare pentru a simti caldura altui suflet.Pentru a oferi bucurie unui suflet mai chinuit decat tine.Pentru a fi cel care a oferit o clipa de fericire.Pentru a fi iubit inapoi candva,de cineva,de undeva karma te va rasplati.

Multumesc celor pe care ii pot suna mereu sa-i intreb ceva!Celor cu care vorbesc cand pierd masina,celor care ma asculta,care imi destainuie lucruri,care merg o statie cu mine doar sa vorbim mai mult,celor care ma insotesc si care ma cheama cu ei oriunde,celor care-si amintesc de mine,care ma cauta,care isi amintesc sa-mi zica “hei,ce mai faci?cum merge viata sentimentala?” cand stiu ca aia-i cea mai mare buba si cea mai importanta.Lasa banii,lipsurile,o sa le depasesti candva.O sa faci asta singura.E ambitia ta.Sa ai lucrurile tale,locul tau in lume,in univers,numele tau,pozitia ta “fata lu’ x,iubita lu’ y,nepoata lu’ z,vecina lu’ a,prietena/amica lu’ b,angajata lu’ c,verisoara lu’ d,ajutorul de nadejde al lu’ e,cea care ti-a dat locul in autobuz,cea care ti-a luat esarfa de pe jos,cea care ti-a dat un pix cand ramasesei fara si nu cunosteai studentii din jur,cea care …..”

Multumesc celor care exista in viata mea!

Multumesc poeziei ca-mi alina sufletul si ca-mi aduce aminte ca mai exista romantism si speranta-n lume,in oameni!

Multumesc muzicii pentru ca ma relaxeaza,ma face sa visez,sa cant,sa dansez,ma vindeca,imi tine companie in noptile lungi si reci,in zilele albe si goale.

Multumesc tie,si tie,si tie si tie…..De ce?Pentru ca m-ai facut sa fiu ceea ce sunt!Pentru ca m-ai schimbat in ce voiam sa fiu!Pentru ca imi sparg oul cadru in fiecare zi mai mult!

Advertisements

Iarta-ma

Iarta-ma pentru tot!

Iarta-ma pentru clipele cand ti-am zis “pleaca!vreau sa fiu singura sa ma gandesc ce am de facut.”

Iarta-ma pentru cand ti-am facut semn sa ma lasi sa vorbesc la telefon si ai venit si ai uscat parul din care curgea apa pe spatele meu.Iarta-ma pentru ca mi-ai purtat de grija atatia ani si inca ma intrebi inainte sa plec “ti-ai luat abonamentul?mancarea?ai bani?”,pentru ca ma duci pana la poarta si ma petreci cu privirea chiar si-n cele mai geroase ierni,pentru ca imi dai umbrela ta si pentru ca ma astepti cu mancare calda cand ajungi prima acasa si pentru ca imi faci cate-o mica surpriza cand vin din oras in weekend,e lucru mare daca dorul de mine te-a facut sa-mi faci clatite sau negrese.

Iarta-ma pentru cand nu te-am lasat sa-mi povestesti tot ca sa-ti spun eu ce mi s-a mai intamplat azi.Iarta-ma pentru cate mi-ai zis sa fac si am uitat si pentru ca azi ti-am facut ceai in loc de ness pentru ca eram prea pierduta in gandurile mele.Iarta-ma pentru fiecare fata trista pe care o vezi dupa fiecare frangere de inima.Iarta-ma pentru cand am clacat si am inceput sa plang si sa te strang in brate cautand alinare si ai ramas uimita de purtarea mea.

Iarta-ma pentru cand ti-am spus ca nu vad,nu cred,nu simt ca ma iubesti si pentru cand am vrut sa fug departe,departe de tot.Iarta-ma pentru neincredere si nesiguranta,pentru teama,pentru reprosuri si vorbe acide,pentru pase proaste ce durau cateva luni,pentru indiferenta si pentru uitatul in gol cand vorbeai cu mine.

Iarta-ma pentru cand te-am mintit sa-ti fie mai bine.Iarta-ma pentru gandurile ascunse si pentur cand am decis ca nu mai vreau sa ma cunosti 100%.Iarta-ma pentru ca vreau sa plec si o sa plec.Iarta-ma pentru tot ce ti-am zis si facut si o sa-ti mai fac.Iarta-ma pentru ca ma gandesc la fericirea mea si la ce-mi face placere sa fac.Iarta-ma pentru ca ma schimb pe zi ce trece si uneori nu mai apuci sa ma asculti cat sa ma recunosti sub o noua fata fericita.Iarta-ma pentru ca nu sunt mereu buna si pentru ca nu stiu cum sa te sprijin de fiecare data cand tu si tata pareti doi straini care se cearta atat de des ca nu mai stiti cum sa traiti impreuna.Iarta-ma pentru ca sunt trista pentru ale mele cand ai nevoie sa vi acasa la un om vesel care sa-ti insenineze ziua.IArta-ma pentru ca nu sunt fiica perfecta si pentru ca o sa te dezamagesc rau de tot intr-o zi.Inca nu stiu cu ce dar o sa o fac.Ma tem.Intr-o zi nici eu nu o sa ma recunosc si o sa plec undeva departe sa ma caut.Nu ma potrivesc nicaieri,gandesc mult prea mult.Nu pot doar sa traiesc momentul,trebuie sa-l disec,sa-l analizez,sa ma gandesc la ziua de maine si cea de ieri uitand ce sa fac azi.Iarta-ma pentru ca nu incerc mai des sa fiu mai buna.Iarta-ma pentru ca citesc in timpul meu liber cand tu ai vrea sa vorbim mai mult despre aceleasi vechi probleme sau vise.Iarta-ma pentru ca imi pierd mintile dupa vreun baiat si nu te mai aud cand imi vorbesti si pentru ca citesc cand imi spui ce mai avem de facut.Te aud,vorbeste inainte!

Iarta-ma pentru ca nu sunt de acord cu tine mereu si pentru cand ma enervez,zic ceva sarcastic,explodez pe interior sa nu te ranesc,trantesc usa si plec.Iarta-ma pentru ca exist si iti complic existenta,pentru ca muncesti pentru mine si pentru cate ai facut pentru mine,sa-mi fie mie bine.Iarta-ma pentru ca te urasc fals cand ne certam si pentru momentele jenante cand ne evitam prin casa sau prin curte,de fapt cand nu stim cum sa ne impacam.

Si tu,iarta-ma pentru tot ce ti-am zis si cate o sa-ti mai zic.Azi cineva mi-a zis ca fata mea e de fata inocenta.Am zambit.Pentru unii inger,doar eu stiu cum e sa fi demon. Pot fi si demon.Oameni suntem.Nascuti suntem sa fim duali: cand buni,cand rai.

Pentru alt “tu:iarta-ma pentru toate sansele pe care le-ai irosit,pentru tot timpul pierdut,pentru fiecare sentiment pe care mi l-ai ars.Iarta-ma pentru ca te-am iubit si am suferit cand ne certam,pentru fiecare lacrima si fiecare gheara care imi tinea respiratia si credeam ca o sa mor fara tine.Iarta-ma pentru ca mi-a trecut.

Iarta-ma pentru ca te-am facut sa ma iubesti,nu e vina mea.Nu am facut niciodata nimic sa te indragostesti.Cand esti bun cu mine,sunt si eu cu tine.E simplu.

Prezentul e relativ.Trecutul nu mai exista!

Iarta-ma pentru fiecare clipa de tacere si pentru fiecare “nu stiu ce sa-ti zic“.Iarta-ma pentru ca nu stiu sa te tin langa mine si nu te pot convinge de sentimentele mele.

Iarta-ma pentru ca te iubesc!

Iarta-ma pentru tot ce am facut si ce o sa fac si iubeste-ma asa cum sunt,asa cum o fac si alti oameni din viata mea.

Soldatii iubirii…

Image

Sa intindem un pod peste timp,

Sa inodam clipe rupte,cuvinte disparate,

Sa aducem o clipa de certitudine din trecut

Si sa o prefacem in prezent intr-o dragoste mare.

Uita orice cuvant te-a suparat,

Niciodata nu a fost intentionat,

O sa uit si eu fiecare gest inghetat

Probabil n-ai stiut: raceala ta in suflet mi-a intrat.

Adu-ti aminte fiecare sarut in care am vibrat

Fiecare imbratisare din care niciunul nu am fi scapat,

Fiecare cuvant in care ne-am promis iubire

Si toate clipele in care nu s-a intamplat.

Adu-ti aminte fiecare clipa in care ai trecut mai departe

Uitand pe cineva intr-un colt de lume;

O sa-mi aduc si eu aminte fiecare noapte

In care-am adormit plangand,in care te-am visat

De fiecare data mai mandru,mai sigur,mai fermecator ca inainte

Si fiecare zi in care cu chipul tras si palid,

Ma tarsaiam cu greu sub soare,

Cand priveam la mancarea de care nu ma atingeam

Fugeam la mine-n pat si cu cortina trasa,adormeam.

Sa uit,sa nu mai doara ce ma fericise

Candva,cand fiecare sarutare parea

Ca promitea ceva.

Uneste bucuria ta cu pacea si absenta mea

Si poate vom cladi intr-o clipa fericirea.

Spune-mi,ma mai poti iubi candva?

Nu mai astept nimic.

Sa radem cu totii,cic-am fi fericiti,

Suntem prieteni cu totii de la o vreme,

soldatii iubirii au fost macelariti…

Cand?

Orele trec pe langa tine.

Clipele nu te mai ating ca alta data.

Amintirile dor si iti ascunzi lacrimile in gaze imaginare si probleme medicale.

Aminteste-ti sa mananci cand ajungi acasa.Deschide frigiderul si alege ceva din multitudinea de doua produse: margarina si ketchup.Fa-te ca ai ce manca si nu mai dormi nervoasa.Nu mai dormi ca sa uiti.Cand te trezesti,confuza si pierduta,tot in gandurile de care fugeai ajungi.Da-le la o parte si fa-te ca ai doar 21ani,nu ai probleme,nu ai lipsuri,nu ai goluri in inima si-n stomac,fa-te ca nu stii cu ce sa te imbraci maine cand vei pleca departe in vacanta.Fa-te ca vei incepe o noua viata,cu oameni noi,oameni buni,oameni inteligenti cu suflete la fel de frumoase ca,chipurile lor.

Cand?

De la o vreme nu mai simti nimic in majoritatea timpului in care nu vrei sa fii unde esti.Poti sa faci ce vrei,poti sa tipi cat vrei,poti sa o saruti,nu simte nimic.E plecata.Cu barca pe marea unor vise,ganduri reci.Da din vasle sub o luna rece si nimic nu o cheama inapoi.A plecat mai devreme decat ai venit tu la ea.

Nu mai gandi nimic.El a fost,el s-a dus,el nu a mai asteptat,tu nu ai mai putut.Voi se numeste- nu s-a putut.Singuratatea e grea.Apasa ca o haina uda pe un trup prea slabit incercand sa isi gaseasca drumul spre mal.

Image

Cand ai simtit ultima data ca nu mai gandesti nimic?Ca mintea ti s-a golit de ganduri,griji si temeri si ai fost linistita,relaxata?Prea demult,prea putin,prea departe acum.

Cand ai incetat sa fii copil si cand ti s-au pus in spate atatea?Cand le-ai acceptat?De fapt nu le-ai acceptat,le-ai luat fortat.

Cand toti cei la care tineai s-au instrainat?Cand au incetat sa te recunoasca?Cand ai incetat sa le mai vorbesti deschis si te-ai inchis in tine?Cand ai decis sa nu mai spui nimic despre tine?

Cand?intreaba ea.

Cand tu ai luat tot si ai plecat.Atunci!Cand sufletul mi-a fost facut bucati si plangeam in fiecare seara pana adormeam.Cand fiecare cuvant despre tine durea si zambeam si plangeam in acelasi timp.Ai vazut vreodata un chip cu un zambet stramb?Strambat de lacrimi?Nu-ti doresc sa vezi.

Cand timpul a devenit o povara pe care nu se stie daca mai vrei sa o duci?

Cand a devenit gol,inert,mort.Timp care apasa,usuca,omoara.

Cand ai uitat sa mai gandesti pozitiv?

Cand?mai ai tupeu sa intrebi?Cand ne certam atat de des ca credeam ca o sa-mi sara inima din piept de durere.Cand tipam pana ma durea in gat.Cand plangeam pana nu mai simteam ca plang.Cand vorbele tale dureau,in loc sa aline.Cand ma durea sa te vad si te-as fi aruncat in strada daca as fi putut si m-as fi mutat in Siberia sa fiu singura si linistita.Cand ma jigneai fara sa mai stii ca o faci.Cand m-ai intrebat dupa mii de reprosuri:” Chiar te deranja x lucru?”

Cand nu am mai putut sa zic da,impacare,vino inapoi,hai in bratele mele,sa mai incercam o data sa fim siguri ca am depus toate eforturile necesare,atunci instrainarea a prins contur.Atunci tot ce simteam a disparut in fum si am devenit mai slabita ca de obicei,obosita sa lupt pentru ce vreau,satula sa explic ce imi doresc de la tine,satula sa repar folosind ca material sufletul meu pentru haina ta de gauri.Atunci nu am mai simtit nimic.M-am trezit intr-o zi si am stiut:”Nu te mai iubesc.Nu mai vreau sa ne casatorim candva.”Simplu,clar,rece.Atunci am devenit aproape cea de acum.Atunci am inceput sa astept cresterea unei noi serii de fulgi ca sa pot zbura departe.

Atunci am incetat sa traiesc si pentru tine,cu grijile tale,cu durerile tale,zilnic sa-ti ridic moralul si sa te fac sa crezi ca poti face mai multe.Atunci am inceput sa fiu eu.O “eu” diferita de cea de la 16 ani,dar mai aproape de cea puternica de la 18.Dupa am cazut.Am cazut atat de rau ca din depresie nu m-ai scos nici tu.Cu vorbele tale care ma zgariau pe piele la un moment dat.Prea dure,prea seci.Doar timpul m-a facut sa uit ce simteam.Poate am uitat ce mi s-a intamplat in ultimii doi ani,dar imi amintesc fiecare durere,fiecare racnet in pustiu.Inclar,fara date si ore fixe,fara locatii stabilite din satelit,doar reactia chimica a durerii incolacindu-se in jurul arterelor din piept.

Prea multe s-au zis fara rost,prea multe au ramas nespuse si fara termen de valabilitate.Expira peste o eternitate.Lacate s-au pus.Usi s-au zavorat si cand te vad,nu te mai recunosc.Nu mai esti ce imi doream.Ce imi doresc.

Cand?

Atunci!Cand m-ai calcat pe inima si ai ras: “Chiar te-a durut?”

Celui care ma stie mai bine si stie mai mult decat am spus aici.

Primele ganduri

T3

Azi nu e nici mai bine, nici mai rau decat ieri.E doar o continuare a zilei de ieri, un fel de apendice ce asteapta sa i se hotarasca soarta.De fiecare data cand merg printr-o multime de oameni ma uit atent la ei si ma gandesc la ce se gandesc,le observ fetele si incerc sa-i incadrez intr-o categorie,sa le reconstitui povestea din presupuneri.Nu o sa stiu niciodata cine ce fel de om este, de unde vine, daca are familie,ce planuri sau vise are,dar ma ajuta sa nu ma plictisesc.Trebuie sa-mi mentin creierul in functiune.Daca nu vreau sa ma gandesc la nimic, ma culc.E simplu.

Daca insa sunt treaza trebuie sa fac ceva pentru ca daca ma plictisesc devin irascibila si probabil ca o sa ma ratoiesc la cea mai apropiata persoana.Cand sunt nervoasa vreau unul din doua lucruri: ori sa vina cineva, sa ma asculte,sa ma ia cu binisorul si sa ma imbuneze ori sa plece si sa ma lase in pace.Stau singura si gandesc problema pana cand noaptea o sterge si nu mai am nicio problema a doua zi.Daca e ceva important probabil ca o sa ma chinui sa adorm incercand sa gasesc cea mai buna solutie.Sunt orgolioasa, nu vreau sa cer ajutorul,nu vreau sa ma aiba nimeni la mana,sa raman datoare si sa trebuiasca sa pup in dos pe cineva toata viata pentru o favoare.Mai bine incerc sa ¬†fac lucrurile singura desi sunt nesigura pe fortele mele si prind aripi de scurt moment doar cand cineva ma lauda,ma apreciaza,ma trateaza cu bunavointa.Daca nu as mai avea “buba” asta de timiditate/emotie/introvertire viata mi-ar fi mult mai usoara.De 2 ani tot lucrez la ea, cioplesc in ea ca-n piatra moale pana voi ramane doar cu o pelicula de material pe care sa-l port pe dedesubt.De scapat de ea nu o sa scap niciodata, dar de cand m-am mutat intr-a 12-a la o clasa total diferita de a mea schimbarea s-a produs: de cand mi-a incoltit ideea in cap mi-am zis hotarat “trebuie sa ma schimb,asa nu se mai poate” si tot purtand autosugestia asta cu mine am devenit peste noapte fata cu care lumea radea, in jurul careia faceau cerc si pe care ei o doreau aproape.Timpurile alea au trecut.Am ramas prietena cu mai multi din ambele clase si desi nu iesim impreuna vorbim insufletiti de fiecare data cand ne intalnim.Parca am fi prieteni de la 5 ani.Iar prietenii de la 5 ani s-au dus pe garla, au trecut strada cand am aparut eu pentru ca nu le-am dat o amarata de sansa la varsta la care nu stiam eu in ce-ar fi sa ma bag si orgoliul mi-a suflat sansa, stingand-o.

Oamenii ar trebui sa invete la scoli despre oameni, despre tipuri de personalitate,despre diferente si asemanari intre femei/fete si barbati/baieti.Atatia ani de progres industrial si informatic si tot suntem niste animale care nu se inteleg intre ele si care nu isi inteleg semenii.Zilele trecute eram in 30.Vestitul autobuz al studentilor.La o frana inertia m-a impins in spatele unui baiat care era cu prietena lui.In momentul ala s-a intors cu o figura furioasa la mine si i-am zis “scuze”;chiar mi se parea ca formeaza un cuplu dragalas pana cand i-a zis fetei ca daca il calcam pe picior m-ar fi lovit.Ce fel de oameni intalnim in fiecare zi?Oameni intolerabili la greseala?Oameni care ar sari la bataie din orice fleac?Ce ne facem cu ei?Imi cer scuze cand e vina mea,desi aici chiar nu era,m-a intimidat figura aia care ar fi scos si fum pe urechi daca ar fi putut,dar cand nu e vina mea chiar nu am de gand sa ma umilesc in fata nimanui.Nu imi cer scuze sau iertare prea des.Scuzele mai sunt cum sunt,dar iertare nu pot deloc.Parca nu mi-ar iesi cuvintele pe gura.Reactionez stupid in situatii normale.Cand ar trebui sa imi cer iertare ma pufneste rasul,la fel si la unele inmormantari.De ce ar trebui sa fiu trista cand nici nu cunosc omul respectiv?De ce ar trebui sa ma duc,se impune sa ma intreb?Nu stiu.In viata facem multe lucruri pe care nu le dorim obligati de alti oameni sau chiar de propriile idei si conceptii.

Ziceam ca oamenii ar trebui sa invete despre oameni.Da, cred asta cu tarie.Merg pe strada si zeci de oameni trec pe langa mine.Am senzatia ca formam un intreg: turma de oameni care se afla pe strada X.De fapt suntem doar oameni care trec unii pe langa altii pe strada X fara vreun interes sa se cunoasca sau sa formeze vreo relatie,amicitie de exemplu.E atat de greu sa-ti faci prieteni in ziua de azi.Daca ma duc machiata in oras sunt artificiala,daca sunt naturala sunt neingrijita sau saraca.Unde mai e calea de mijloc?Nu mai caut adevarul absolut pentru ca nu exista sau nu e accesibil unor muritori ca mine,sigur ceva superior il detine,dar caut sensul vietii.Pentru ce traim?Pentru ce ne chinuim in fiecare ora a vietii noastre?Chiar si cand stam degeaba ne chinuim sa respiram,sa nu cadem din pat sa facem comotie si sa murim.Evitam sa murim, dar oare cand traim?Cand clipa e adevarata?Cand eram mica m-am certat cu ai mei pentru ca nu imi dadeau banii de buzunar niciodata si le-am cerut alocatia.Dupa plansete si urlete, din partea mea desigur,am primit ce voiam.Mi-au scos ochii ani buni dupa pentru ce copil rau am fost in privinta asta,dar cel putin am primit ce voiam.Atunci credeam ca daca am un portofel cu un milion in hartii de 1000 lei sunt fericita.Eram fericita pentru ca aveam o siguranta.Siguranta ca orice s-ar intampla voi avea bani sa rezolv.Apoi am ajuns sa nu mai fiu centrul universului in grupul liceal in care am intrat,uneori credeam ca din greseala si credeam ca voi fi fericita daca ma voi imprieteni cu cat mai multi.Popularitatea imi parea o haina calduta.Cand am incetat sa incerc sa ma integrez au fugit ei dupa mine.Cand am avut propriul stil,un zambet sincer si o bunatate cum greu se gaseste, au venit ei dupa mine.A fost bine intr-un final.

Liceul a fost o bomboana 3/4 amaruie,apoi foarte dulce si zemoasa.Acum imi amintesc doar ce a fost bine si despre restul spun ca se putea sa fac sa fie altfel.Trebuia sa ma schimb de la inceput,dar la mine schimbarile vin in timp.Pas cu pas,treapta peste treapta,voi ajunge in varf candva.Depinde in ce varf vreau sa ajung.Calea e lunga si anevoioasa,dar voi gasi puterea sa devin la fel de motivata cum am fost pentru Bac, la fel de puternica, ca in ultimii 4 ani.

Totul tine de reactiile din creierul meu.Acolo au loc explozii.Daca nu fac bum sus,fac bum mai jos si atunci inima vrea sa iasa din piept.Uneori as scoate-o pentru ca vorbeste mai tare decat creierul si ma duce numai in situatii in care ajung sa sufar.As putea trai fara sa am emotii,sentimente,dar nu as putea trai fara sa primesc dovezi de sentimente din partea celor din jur.Sunt o mica lipitoare: sug bucuria din oameni.Nu e asa grav cum pare.Cand ies pe strada imi apare un zambet pentru fiecare om intalnit.Nu e artificial,dar nu pot sa il controlez.Sa ma inconjor de oameni ma face mai vesela.Ajunsa acasa,baricadata in camera mea,simt cum toate umbrele se aduna in jurul meu pana imi strang de gat bucuria si ma transforma intr-o ursuzo-trista.

Am sustinut sus si tare 19 ani din 21 ca nu as vrea sa fi avut frati.De la o vreme multe idei mi s-au schimbat.Acum as vrea sa fi avut pe cineva langa mine.O sora cu care sa vorbesc si pe care sa o sfatuiesc in orice are nevoie si un frate pe care sa il iubesc, sa il ocrotesc si sa il ajut oricand.De la o vreme nu mai sunt baietoaica ce juca fotbal cot la cot cu vecinii in proportie de 98% baieti.Acum sunt fata,femeia care e constienta de puterea de atractie pe care o manifesta asupra unor baieti din jurul ei, cea care are nevoie de iubire si vrea sa ofere iubire,afectiune,atentie,grija,cea care considera ca fara iubire viata e pustie,stearpa.

Nicio satisfactie de orice fel nu ma face sa fiu euforica,vesela mai mult de 30 minute.Primesc ceva,o carte,o bijuterie,o ciocolata,un cartof crud,ma bucur.Cineva s-a gandit la mine,dar peste 30 minute acel lucru e doar umbra unui om.Semnaleaza absenta a ceva.As fi vrut ca oamenii cu care mi-am facut planuri candva sa nu ma urasca pentru ca s-a terminat,ci sa se bucure ca am putut sa fim iubiti si cei mai buni prieteni si parteneri de cand s-a pomenit.O relatie nu e doar atractie fizica,conexiune sexuala,ci si compatibilitate intelectuala,prietenie,parteneriat si sprijin in orice situatie.O legatura de sange fara sange.

Lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par.Cei mai fericiti oameni pe care i-am vazut candva, cei pe care ii invidiam din umbra, cea in locul careia voiam sa fiu,desi nu cu respectivul ci cu un alter ego al meu,aceia s-au despartit pentru ca se intelegeau mai bine ca amici.Ce naiba?Atunci nu i-am inteles.Acum am inteles ca prietenia si iubirea,daca nu merg mana in mana,daca cei care le reprezinta sunt doi oameni si nu doi in unul, ar trebui despartite.Exista prieteni cu care vorbesti doar la locul de munca,facultate,liceu,etc,prieteni pe care ii poti suna la 12 noaptea doar sa le spui ca esti trista,debusolata,ti-au ars corabiile pe o mare de benzina si plangi,asteptand sa fi ascultata si ajutata sa te bagi la somn,oameni cu care te intalnesti la paine sau la autobuz si cu care petreci cele mai amuzante si relaxante 15 minute din dimineata,oameni cu care te duci la culcare fara pretentii de romantism si sunat a doua zi si oameni cu care vrei sa faci totul si pe care ii sufoci cu iubire si atentie.Oamenii ar trebui sa aiba un prieten pentru orice tip de activitate.Doar atunci va fi un om norocos.Poate si fericit.

Momente de fericire.Fericita am fost cand am vazut prima data marea.Imi venea sa rad ca nebuna,sa fug spre apa si sa tip in gura mare entuziasmul.Fericita am fost cand ploua cu galeata,nu aveam umbrela si el a venit sa ma ia incalcand toate regulile de circulatie doar sa nu am probleme cu mijlocul.Fericita am fost cand mi-am luat prima bicicleta cu banii de alocatie.Fericita am fost cand am primit una dintre cele 5 000 burse,cand m-am mutat,cand am luat 55 sutimi dupa contestatiile de la Bac.Fericita am fost cand mi-am luat primul stilou intr-a 11-a si am scris cu el un an.Fericita am fost cand mi-am luat raftul pentru carti si biblioteca si cand unchiul mi-a cumparat dvd-urile cu filmele lui Sergiu Nicolaescu.Fericita am fost cand am mers la mamaia in fiecare saptamana si ne-am plimbat pe dealurile infinite verzi fara griji.Fericita am fost cand am condus prima data.Mergeam groaznic,dar faceam ceva nou si incitant.Fericita am fost cand tati a venit acasa teafar si nevatamat,dar cu rani ascunse in suflet si ne-a povestit pana in zori prin ce peripetii a trecut.Fericita am fost cand am fost la targul de carte de la Romexpo, cand m-am plimbat prin Cismigiu.Fericita am fost cand am cunoscut persoane noi si am petrecut timp cu ele.Fericita am fost cand mi-am revazut pentru 10 minute cea mai buna prietena din clasa a 7-a care tocmai venise in tara din Spania.Fericita am fost cand cineva mi-a zambit si m-a lasat sa urc prima in 30,cand am urcat cu liftul prima data,cand am cules porumbul ultima data si cand am fost la strans de fan.Cartofii aia fierti nu au avut niciodata un gust mai bun ca atunci.Fericita am fost cand am fost la mormantul bunicilor mei, de care mi-e dor desi au fost niste demoni cand erau in viata.Fericita am fost cand mi-a aparut un catel in curte si am inceput sa ma joc cu el pana am vazut ca avea purici.

Fericita am fost cand m-am trezit dupa o cearta groaznica ce avusese loc intre mama si bunicul si am constatat ca mama nu o sa se mute cu mine in varful dealului, ci o sa ramana aici,sa suporte cu stoicism oricate  lovituri ar mai fi avut de primit pentru a-mi oferi mie niste conditii de viata mai bune.

Fericita am fost cand am fost surprinsa placut: cand mi s-a organizat o petrecere surpriza, cand m-am intors din oras si mami imi facuse clatite( e o sarbatoare cand face pentru ca uraste asta),cand tati mi-a adus ciocolata din Cehia,m-am mirat ca s-a gandit la mine.Fericita am fost cand am fost cu tati la cumparaturi si ne-am inteles atat de bine;eu m-am schimbat si tac chiar si cand ma plictiseste sau el a devenit un tata mai bun?

Mi s-au umplut ochii de lacrimi cand in sesiune, exact cand i-am zis ca plec la examen mi-a zis sa am grija de mine.Abia soptit,abia de mine auzit…I-am intors spatele si mi-am ascuns lacrimile.

Mi-au mai dat lacrimile cand la o teza intr-a 12-a,in iarna aia aveam atatea probleme ca pana si aerul ni se parea greu,mami mi-a scris un mesaj in care imi zicea ca ma iubeste,sa ma concentrez la teza,sa uit de problemele noastre ca ea le va rezolva.Mesajul avea puncte in loc de spatii,dar era primul ei mesaj.S-a chinuit sa-mi scrie mesaj doar pentru a-mi arata ca e alaturi de mine.Intentia a contat mereu.Mereu m-a impresionat pana la lacrimi gestul oamenilor carora le pasa de mine si isi aminteau ca exist.

Fericirea e facuta din lucruri mici,dar repetitive.Nu mai caut lucruri explozive pentru ca tot ele pot bubui intr-o durere asemanatoare scoaterii inimii din piept cu o mana insangerata.

Nu suport oamenii care discrimineaza,care pun etichete fara sa cunoasca omul pe care il schingiuiesc nevinovat.De multe ori am fost luata de fraiera pentru ca am emotii si nu demonstrez cate stiu,cate pot si ce gandesc.De alte atatea ori am fost respinsa pentru ca unii ma considera neatragatoare.De parca as putea fi pe placul tuturor.Daca s-ar inventa o pastila minune as lua-o prima.

Pana atunci incerc sa imi gasesc locul in pielea mea si sa-mi ajustez parerea despre mine corespunzator cu ce vreau sa fac.O sa-mi ajustez haina de ganduri ca sa dau bine cand ies in lume.Lumea celorlalti.

Cogito ergo sum