Iarna ucigasa

Nu mai sunt grăunţe-n butoi

Zgârii cu canciocul fundul gol

E atât de frig şi de gol în curte la noi

Că mi-au degerat mâinile în vântul domol…

Grămezi de zăpadă acoperă grădina pustie

Stau singuri în ger pomii, săracii noştri pruni

E pustie grădina, cele vecine par părăsite;mie

Mi se pare că trăiesc în câmpul pustiu, respir printre pomi

E frig în încăperea asta polară,

Ce flori?Am gheaţă, bucăţi, lipite de geam,

Uşa abia se deschide, apa e toată o bucată-n găleată

Încălzesc apa să-mi fac ceva cald acum.

Simt că îngheaţă şi suflul în mine,

Mă urc pe un scaun că-mi îngheaţă picioru-ncălţat

Stau lângă aragaz şi pare că mi-e bine

Ma uit in oglinda de frig îngheţată:nasul mi-e roşu, faţa un bulgăr de zăpad

E frig de te usuci, ţi se scurg gândurile

Cu groază te gândeşti, de-ai rămâne blocat în încăperea asta

Cu siguranţă te vor prinde mort zorile

Căci totul e gheaţă, abia flacăra aragazului mai dezgheaţă ceva

Pereti de bca, pereti ai morţii albe

Atât de liniştită pare lumea d-afară, ceasul trece

Raţele se aleargă pe zăpadă, fumul încearcă alene să iasă pe hornurile bolnave

E totul o mare de zăpadă şi-un frig ucigaş îmi degeră mâinile, acum chiar vinete

Simt că deşi iubesc zăpada asta pură

Şi luna pe care asear-o vedeam printre crengile încărcate

Fumul ce flutură pe cer ca un fular în vânt, iară

Încep să urăsc frigul care-mi ucide speranţa, simt c-o să mor de iarna mea îngropată…

Încerc să fug, dar ea e oriunde

E gheaţă la scară, vezi să nu cazi

Îmi zicea cineva cu faţa niciunde

Dar ce mai contează de-alunesc sau nu?vreau să-mi duc ciocolata caldă, în casă, întreagă, azi…

Unde să fugi când cazi în noianul de zăpadă

E strada un mormânt alb, de frig pustiit

Simt că nu îmi pasă, poate orice de la streaşină să cadă

De lângă sobă, cana caldă în degetele vinete, nu mă mişc!

886742_10201225994556079_1701311923_o 1397564_10201225994996090_1150516881_o 1398585_10201225994596080_484758918_o 1402932_10201225994636081_366262335_o

Advertisements

Azi

Nu mai cad ploi reci din nouri

Cade praf dulce din stele

Stau şi azi în pragul uşii-n toiu nopţii

Desenând viteji pe ele.

Pentru mine nu sunt semne zodiacale

3 încrengături de stele

Ci-s eroii unei lumi patriarhale

Oameni vii din gândurile mele.

Ei nu au cuvinte-n gură

Dar au vise scrise-n ele

Cu-ale lor feţe frumuşele

Trece noaptea stând sub stele…

Mai suflă şi azi, un vânt siberian

Pe pielea, noaptea, argintie

Mai trece-o zi, poate un an

Un dor nebun mă sfâşie…

El mă sărută, mă alintă

Cu flori, gesturi, mă ridică

De vede că-s ameţită, să cad în lături

Iubirea lui e infinită.

Dar când rămân tot singură

La craiul meu de neatins

Un dor şi-un vers se-adună,

Văd chipul lui distins,

Din lună, din a mea lumină,

Mai cad şi azi,din când în când

Fiori pe şira spinării şi mă trezesc

E doar un vis, afară fulgii cad,

Eu simt sau vreau să iubesc

Dar, ochii orbi găsesc în întuneric

În mâna lui o alinare

A nopţii grele ce-n adâncuri

Păstrează sub frunze, o pată de durere.

Ce lanţuri mă ţin fără să ştiu?

Ce gânduri mă doboară?

Când anu ăsta-i cel mai greu

Şi timpul curge lin, vioară…

Ce sărutări visezi femeie?

Ce vise-ascunze arzi mocnind în suflet?

Ai suflet desfrânat de iele

Sau doar o pată trecătoare-n gând?

E doar o umbră ce se pierde

Când zorii cad voioşi în camera de piatră?

Sau mâna lui pe trupul tău se pierde

O noapte-ntreagă tot mai sălbatec?

De iţi ia mâna într-a lui ce faci?

Îl laşi să te conducă?

Sau înapoi fidelă celuilalt te tragi

Şi îl împingi în umbră?

Ce gânduri blestemate, de nimeni ştiute

Păzeşti cu teamă în inimă?

Eşti tu, cea de ieri, o fată de virtute

Sau o umbră în mijloc încinsă cu un brâu de teamă?

Mai ştii tu azi ce-i bine şi ce-i rău?

Când ai iî suflet doar un hău

Ce trage-n el tot trupul tău

Şi n-ai idei să-l scapi de-acol’….

Mai vrei când pe el îl pierzi în tine

Să-ti curme puritatea

Să te sărute altu şi mai bine,

Să-ti curme dorinţa,vanitatea…

E tot un fum şi-o ceaţă-n mintea mea,

Oricât aş vrea să văd de la capăt lumina

Simt că merg spre lucruri de neatins

Simt că totul mi-e să fac permis

Căci cineva demult m-a împins

Să gust din mărul interzis…

Nimic nu va mai fi la fel,

Nu ştiu nici azi ce îmi doresc,

Ştiam la un moment dat că am un ţel

Acum mi se pare că văd prin el

Nu ştiu ce s-a schimbat

Unghiul de observaţie

Sau ţelul e stricat

Sau gândul e doar o vastă constelaţie:

Cu cât ai vrea mai de aproape s-o vezi

Aproape s-o atingi

Ajungi, că n-o cunoşti să crezi

Iar, ca un copil te superi,

în globul tău te retragi…

Suflete singure

O lume de oameni singuri… Ne sunam si vorbim ore in sir. Ne trimitem melodii si radem impreuna la poze pe facebook, ne intalnim in miez de seara si ne spunem pasurile, dar suntem singuri. Fiecare are durerile lui, momentele cand adoarme plangand, suferinta pe orice plan si prietenii nu sunt niciodata langa el. Desi interesati de starea lui, cu sfaturi si umeri de plans pe ei, durerea se traieste in singuratate. Ei nu sunt niciodata acolo cand ai mai mare nevoie. Nimeni nu-ti intelege viata, motivele pentru care te porti cum te porti, deciziile sunt intotdeauna gresite in viziunea lor pentru ca nu traiesc in locul tau. Daca ar vedea cat de greu e,sa existi,sa continui, sa ridici capul,sa alegi,sa mentii relatii cu cei din viata ta, nu te-ar mai judeca.

Fiecare clipa e minunat de relaxanta si groaznica prin propria fiinta si-ti vine sa plangi si sa razi in acelasi timp. Starea asta te consuma,te omoara. Simti ca o sa innebunesti si daca te intreaba cineva ce ai,de parca ar observa cineva,de parca te-ar simti cineva,nimeni nu te cunoaste, era cineva care te simtea si te intreba ce ai pana incepeai sa spui printre lacrimi tot, dar nu mai e acolo, spui ca nu vrei sa vorbesti despre asta. Cei care sunt acolo,respiri langa ei,te uiti in gol,ti se umplu ochii de lacrimi si ei nu vad nimic. Prea preocupati cu problemele lor,nu te vad ca suferi,nu te inteleg,nu te ajuta cu nimic. De la o vreme nu mai stiu ce sa-ti spuna sa redevii ce erai si asa ca se indeparteaza. Te lasa singura sa-ti treaca. De parca orice problema se rezolva certandu-te cu sinele. As vrea sa fie cineva acolo sa-mi ia mana intr-a sa si sa imi vorbeasca,apoi sa ma asculte,sa incerce sa ma inteleaga si sa ma tina in brate pana m-as simti mai bine sau as adormi. Era cineva care stia exact ce sa-mi zica desi nu-i ziceam niciodata asta, dar nu mai e. Niciunul din cei ce contau nu mai sunt. Nu mai sunt acolo,langa sufletul meu cand e gata sa se arunce in gol doar ca sa se piarda pe sine cu ale sale rani, sa uite,sa scape.

Image

Nimeni nu stie cand plangi infundat sa nu fi auzita, cand iesi afara si stai in frig privind stelele minute in sir, pana cand frigul ti se strecoara in oase si te gandesti la orele de vara cand stateai pe pragul usii si privind la stele vorbeai cu orele. Stelele-s aceleasi,aceeasi frumusete rapitoare in linistea si calmul noptii,in sclipirea lor ,tu ai aceiasi ochi ca-ntotdeauna doar celalalt,cel de la capatul firului lipseste. De fapt lipseste si firul. Avem telefoane mobile. Guri care au uitat sa spuna vise, soapte de iubire. S-a inchis si am ramas doar cu ochii. Tematori sa priveasca ziua,sorb cu bucurie si fantezii romantice frumusetea stelelor in nopti cu ger cand respiratia se vede alba iesind din nari si totul pare de vis. Totul e de vis,doar absenta lui strica tot si nu implineste visele. As vrea sa fi fost acolo cand am nevoie de el. Imi promisese ca va fi cu mine in clipele grele, dar a uitat de mine si de ce mi-a zis candva. Poate ca vorbele nu o sa demonstreze nimic. Poate nu mai crezi, nu mai cred in ele, dar faptele, ele vorbesc. Uita-te-n ochii mei, vezi cate simt pentru tine? Daca nu, inseamna ca esti orb. Uita-te la palmele noastre cum se potrivesc perfect.Ce zici de asta?Nu e un miracol? Uita-te la buzele noastre sarutandu-se. Nu se completeaza la fix? Nu e magie aici? Daca nu o vezi inseamna ca inima ta e oarba.Deschide-i ochii si mai simti macar o data in viata asta ce simteai candva. Priveste-ma cu aceiasi ochi magici. Atat te rog.

O clipa de fericire,chelner inainte sa mor.

Mi-au inghetat degetele pe tastatura si scriu gresit asa ca tac. Atatea am de zis, dar nu mai vorbesc despre ce simt, ce gandesc. Nu e nimeni aici sa inteleaga, deci nu are rost sa continui.

Dragoste de gheata

Când stau singura în blocul meu de gheaţă

Şi cânt de frig sau de suflet

Mă gândesc,e dureros procesul,

Că fără tine mă topesc,

Şiroaie de sânge cald curg,

Gânduri ca păsări zboară spre tine…

 

 Sunt prizoniera propriei iubiri.

Mă-ncătuşează şi mă strânge

Încorsetată în blana de vulpe polară.

Stau cu ochii în foc,să ia şi ei

Ceva din căldura nopţii în iglu

În nordul îngheţat şi solitar.

 

Nu am trup,ce să privesc în oglindă?

Nici oglindă nu am.Nu-mi trebuie.

Mă oglindesc şi înot în privirea ta.

În nopţile cu vânturi reci

Ce suflă gheaţa în ochii tăi,

Ne îmbrăţişăm la un capăt de lume

 

Iar lacrima ta,din suferinţa ciobului gheţii

Născuta,se face râu la picioarele noastre.

Aureola e atunci curcubeu.

Noi stăm pe malul râului şi pescuim:

Vise,apoi le împărţim frăţeşte…

În nopţile reci vânăm vulpi polare,

 

Fugim pe caii viselor.Praf stelar

Se ridică în spatele copitelor cailor de foc şi vânt.

Nu avem cuvinte în guri.

Avem doar guri ce mesteca foc şi jar

Ce topesc gheţile în plus.

Când ne ţinem de mâini

 

Curge lava pe zăpadă

Şi focul se varsă lent în apă.

Spală ploaia a soarelui faţă,

Ziua vine grabită când pleacă

Noaptea întunecată,cu stele mici,

Puncte îndepărtate din Universul mare,rece.

 

Dacă te primesc în iglu-ul meu

Mic şi strâmt,se stinge focul din sobă.

Se-aprinde focul în noi.

Arzi mocnit în patul fără lemn în el.

Când apari în pragul uşii

Un zâmbet cald şi ochii se prefac

În gheaţă albastră,diamant aproape alb.

 

Tot întunericul de afară intră la noi

Şi stinge viziunea asupra timpului.

Se stinge focul în şemineu,

Zorii vin mai greu.

Mă găsesc în bratele tale,

În somn şi în vis….

Inevitabil!

Cu unii oameni nu poti vorbi nimic.Le ceri un sfat si te acuza de chestii de care chiar nu te faci vinovat.Cand le explici situatia cu calm tot ei se simt raniti,o iau cu santaj emotional,lacrimi,trantit usi,reprosuri si amenintari.De la o vreme nu-mi mai pasa.Supara-te!Nu ar fi prima oara si nici ultima cand abandonezi o discutie cu vorbe murdare pentru ca nu intelegi modul meu de a privi lucrurile.Traim intr-o lume murdara,cu oameni cu idei tampite,idie preconcepute,traditionalism care taie aripile ideilor noi.

Ca sa faci acel om fericit doar munca fizica s-ar pune.Bullshit!Cine a zis ca a sta la cratita si a turna la copii ar fi scopul vietii si menirea femeii?Ce prostie!Deci munca intelectuala,incercarea de a-mi depasi conditia nu conteaza?E ok,e perfect daca as sta toata ziua sa deretic prin casa,sa fac lucruri inutile pentru ca in 24 ore e la fel?Da?Am mai facut asta ca o tampita si nu ai observat!Acum zici ca ai fi multumita daca ai vedea ca fac x,y,z.Sa fim seriosi!Cand fac astea esti prea obosita sa schitezi un zambet si sa arati ca ai observat.Cand dai cuiva un deget,iti ia toata mana pentru ca nu se poate satura si e vesnic nemultumit.Nu mai bine nu-i dai niciun deget?

Orice discutie degenereaza,deci ne retragem fiecare in chilia ei si injuram in sine.Mai zici ca ma iubesti.Uneori am impresia ca urasti tot ce tine de mine,de personalitatea mea,de pasiunea mea,incapatanarea si calmul meu si totusi,eu sunt proasta care te ridica atunci cand cazi.Eu,de fiecare data.Imi calc pe inima,pe imensul orgoliu,pe rani si uit de mine incercand sa-ti repar tie sufletul,demnitatea,creierul,starea de spirit.

Se pare ca unele eforturi sunt inutile.Pe cine ajut,se ridica si pleaca.Nu ma mai recunoaste.Ce stupid.Sa investesti suflet in orice om,sa-i fi alaturi si sa te lase cand ajunge sus,uita cine l-a ajutat.Probabil ca asta e in caracterul unor oameni,sugatori de sprijin moral si abandonatori,nerecunoscatori.

Bine,fie!

De aici incolo o sa fiu acolo sa sterg lacrimi,sa bandajez rani,sa am grija doar de oamenii care merita,care chiar ma plac si care tin la mine.Restul nu mai conteaza.Asta,asa pentru ca chiar aveam 3 zile consecutive bune.Trebuia sa stiu ca o sa se intample ceva sa-mi stric optimismul.Inevitabil!Dupa o pastila de bucurie,3 cani de ceai de fiere!

Ma retrag in scris cursuri.Trec eu si peste asta si oricate ar veni,desi nu stiu cat suflet o sa-mi ramana la final.Probabil ca voi fi o scorpie insensibila,dar impacata cu propriul eu.Macar voi fi linistita.

 

Cogito ergo sum