Category Archives: Sperante

Credite online pentru linistea zilei de maine

Ai nevoie de bani? Grija zilei de maine te tine treaz noptile? Nu ai la cine sa apelezi? Procedeele lungi si complicate ale bancilor te sperie? Ai auzit pana acum de conceptul de credite online? Daca inca nu ai auzit, credem ca este timpul sa iti faci temele! S-ar putea ca o simpla cautare a sintagmei “credite online” sa iti rezolve toate problemele.

Nu te mai ingrijora legat de partea financiara! Noi suntem aici pentru a te ajuta. Suntem o institutie nebancara care iti poate rezolva orice problema in mai putin de 2 timpi si 3 miscari: spune-ne ce iti doresti si in maxim 60 minute vei avea raspuns la cererea ta. Nu ai nevoie de un dosar de documente care sa ateste statutul pe piata muncii. Iei creditul simplu, doar cu buletinul. Nu trebuie sa te deplasezi la sediul bancii, nici sa stai la cozi interminabile pentru a depune dosarul si a explica unui consultant financiar pentru ce ai dori un credit. Noi suntem online 24 ore din 24. Tot ce trebuie sa faci este sa aplici online si sa astepti cuminte raspunsul. Promitem sa iti analizam cererea in cel mai scurt timp. Daca nu ai incredere in mediul online, poti aplica si offline in oricare dintre cele 50 de birouri din toata tara. Este alegerea ta!

Daca ai nevoie de un mic imprumut pana la salariu te ajutam cu placere! Daca ai nevoie de un credit mai mare pe un termen mai lung cu rate mici, tot noi sunte

Atinge-ti visul cu un credit!

Traiesc la tara. In 2017. Viata nu este nici grea, nici usoara. Este suportabila si noi avem puterea de a crea momente memorabile. Traim intr-o lume intr-o continua schimbare. Tehnologia ne schimba viata cu motivul ca ne-ar usura-o, dar uneori ne simtim singuri. Interactiunea umana este limitata. Uneori zilele noastre suna cam asa: dormit, mancat, mers la job, spalat, mancat, dormit si iar de la cap.

Traim cu frica. Frica de a pierde tot, de a fi umiliti, de a ne irosi viata intr-un cuvant. Incercam sa profitam la maxim de timp desi ne simtim din ce in ce mai obositi. Sentimentele isi fac loc cu greu intr-o lume in care banii conteaza cel mai mult. Familia ramane de cele mai multe ori pe ultimul loc. Pretindem ca suntem atenti la sanatate, ca ne intereseaza ce mancam, dar ne lasam condusi de marile hypermarketuri. Mancam ce ne zic ei ca ar fi bun. La radio auzim cum micii producatori din Romania nu reusesc sa penetreze piata si pierd produse viabile, legume si fructe cu un gust adevarat, iar noi mancam rosii din Italia si fructe din Turcia. La un moment dat ne dam seama ca nu mancam lucruri cu gust. Problemele de sanatate apar si intrebarile noastre raman fara raspuns.

Am un vis personal, o viziune proprie, neindusa de nimeni cum sa odata stabilita la casa mea vreau sa imi aleg singura mancarea ce o sa o mananc si alimentele pe care le voi folosi. Salariile in orasul meu nu sunt SF, dar cu putin efort obiceiurile vechi si implicit proaste se pot schimba. I-am spus prietenului meu ca m-am saturat sa mananc copane si ciocanele de la supermarket. Vreau sa mananc legume din curtea mea. A zis si el ca am dreptatea mea si ca isi doreste acelasi lucru pentru noi. Prima data am zis ca trebuie sa o luam incet. Asa ca am inceput sa cumpar seminte de diverse legume si mai tarziu rasaduri de rosii, ardei. Un vecin a vazut ce am inceput sa fac si mi-a facut cadou rasad de ardei si vinete. Unchiul meu m-a ajutat sa plantez pana si ridichii care s-au facut monstruos de mari. Invatata cu ridichiile dulci, lipsite de gust din magazine, nu am putut sa mananc ridichiile mele eco care usturau de mama focului. Prietenul meu mi-a adus rasad de rosii cherry si de varza alba. Apoi am vorbit cu el despre faptul ca as vrea sa mananc doar carne de curte. Ma gandeam sa imi cumpar pui. Faza era ca in afara de pui de carne si de oua, as fi vrut pui de curca si rate. Nu aveam cotet pentru ele, cusca, adapatori sau hranitori. Nu mai zic de cereale, concentrate, vitamine, verdeata si tot ce le-ar mai trebui. Nu stateam prea bine cu banii, asa ca am inceput sa cautam pe internet informatii despre credite rapide in Bucuresti. Poate suna ciudat, dar am reusit imposibilul. Credite pe bune este o institutie care ofera credite celor care au nevoie de bani. Procesul nu este lung, nici complex. Dupa ce am citit tot ce ne interesa am fost contactati in 30 min si in cel mai scurt timp am primit acordul: banii urmau sa vina pentru micul meu vis cu agricultura. Am fost cea mai fericita! Am primit banii in aceeasi zi si i-am investit in cele mai de calitate echipamente. Am cumparat pui de care am avut mare grija, am muncit, am pus iubire si grija in tot ce am facut si am reusit! Mi-am schimbat viata in bine. Traiesc mai sanatos, mananc doar ceea ce cresc in curte si nu imi vine sa cred cata neincredere am intampinat la inceput. Parintii mi-au zis ca m-am tampit, vecinii ziceau ca nu are rost, ca o sa-mi moara toti, ca nu stiu eu sa am grija de animale, nu stiu eu sa ud legumele sau sa le copilesc.

Din aceasta experienta am inteles ca daca am incredere in mine si depun suficient efort neintrerupt pot face tot ce imi doresc. Se zice ca banii sunt ochiul diavolului. Eu nu cred asta. Eu cred ca banii sunt doar un mijloc prin care se poate face, schimba ceva. Omul este cel care alege cum ii foloseste. Cred ca se pot face foarte multe lucruri bune cu banii si am de gand sa ii folosesc intr-un scop pozitiv, sa imi ajut familia si pe cei iubiti.

Marius Calugaru este cel de la care am aflat de concurs.

12 iulie

Azi este o zi speciala. Azi ne-am intalnit. La inceput nu-ti dadeam vreo sansa ca mi-era frica de tot, ca o sa ma ranesti ca atatia inaintea ta, ca o sa fiu dezamagita si o sa fug departe. Mi-a luat mult sa inteleg ca esti diferit, ca nu o sa ma ranesti niciodata. Cand mi-ai zis, in pat, pe intuneric, cand nu puteam dormi niciunul ca ti-ai propus sa fii tu tot ce nu au vrut sa fie altii, ce nu au putut sa fie, m-am topit. Te-am facut sa plangi odata si mi s-a rupt inima cand am realizat ca ma iubesti prea mult de plangi pentru mine. Mi-era greu sa vad ca ma iubeste cineva in afara de iubirea de psihopat a primului, un idiot din 1000 de puncte de vedere. Mi-e scarba numai cand ma gandesc la el, cat l-am iubit. Ca ce? Ca o proasta ce eram. Mi-am irosit cei mai frumosi ani din viata cu el. Ca sa ce? Ca sa am ce regreta.

Am trecut prin multe impreuna in anul asta. M-ai ridicat de mii de ori. Mi-ai sters lacrimile de pe obraz si m-am topit la atingerea delicata a degetelor tale care au invatat sa fie blande cu mine.M-am topit de mii de ori pentru ca am fost ghetar. Ma retrasesem in lumea mea sa nu mai fiu ranita de vreun tip autoritar, dar sexi. Vreun zeu cu ochi de zmeu, mai pensat si epilat decat mine, paranoic si rece, inteligent si dur. Un luceafar fara speranta traind intr-o lume in care eu nu am ce cauta. O lume in care nu mai vreau sa ajung. Un copil a fost intrebat odata ce vrea sa fie atunci cand o sa fie mare. A raspuns ca vrea sa fie fericit. Asta o sa fac eu: o sa fac orice lucru ma face fericita.

Te-am intalnit pe tine intr-un moment cand voiam doar o voce in telefon. Am vrut un prieten-prieten care a devenit cel mai bun prieten si acum e jumatatea mea. Nu cred ca ma insel. Abia astept sa ne sarutam pe plaja fierbinte la 7 dimineata si noaptea tarziu cand briza imi face parul creasta de cocos. Abia astept sa ne pierdem in multime. Abia astept sa fim doar noi doi. Astept concediul asta de 2 ani. Astept zilele astea doar cu tine de mult timp. Nu ma pricep sa scriu despre lucrurile bune din viata mea. E ciudat sa ma simt completa. Eram goala de secrete in bratele tale cand am inceput sa plang. Lacrimile imi siroiau pe obraji si ma ardeau. Am suferit prea mult sa ma las calcata in picioare de atatea fosile jegoase. Am suferit prea mult sa ma las batuta acum. Tu ma stii prea bine. E randul meu sa fiu fericita si nu o sa renunt asa usor. Sunt asa fericita ca imi vine iar sa plang.

O sa am grija de tine cum ai si tu de mine. O iubire cu pupaturi pe maini si pe obraji stand in genunchi langa patul meu sa nu ma trezesti dupa ce rup patul dupa turele lungi de munca. Am gasit ce cautam si o sa trec peste orice diferente. As putea sa desenez o harta a sufletului meu din pistruii de pe spatele tau. As putea sa stau o zi intreaga cu mainile in parul tau cand blond, cand roscat. Cu degetele tale lungi si pistruiate desenez noaptea constelatii pe cerul intunecat. Singura iubire reala, adevarata care nu doare.

O iubire cu tipete la telefon cateodata si saruturi cand ne vedem. Un fel de circ fara circ. O iubire fara nabadai ca la final nici nu mai stim de ce urlam la tine. Mi-a trecut si tu ai uitat. e bine asa!

Re-cap

Ce bine era in facultate. Departe de stres si de griji singurele nelinisti era sa nu luam nota mare la nush-care-examen. Singurele lupte erau cu orgoliul propriu. Oamenii nu te vorbeau pe la spate, nu te injunghiau cand aveau ocazia.

Azi cica e zi buna sa-mi amintesc de iubirile din trecut. De parca am uitat prea multe clipe ce am iubit, de ce, cand si cum. Viata asta ciudata ne pune in situatii nasoale, momente de neindurat, dar cele mai tragice lupte au loc in mintea noastra. Amintiri frumoase, iubiri de care nu ne putem debarasa, fete si semne care odata vazute iti strica ziua. Eram in statie la autobuz si era unu cu una. El foarte inalt, aproape 2 m, ea un metru si o flegma. El, alb si parca un pic pistruiat, cu o piele fina si ea neagra ca noaptea, ca orice tiganca adevarata. Nu credeam ca-s impreuna pana cand el nu s-a aplecat destul de mult sa o ia in brate si sa o sarute. Am crezut ca lesin. Faza aia imi amintea de atatea de parca le vedeam in oglinda, de parca m-am vazut vreodata in oglinda cu el. Imi dadeau lacrimile si m-am intors intr-o parte. In autobuz, s-a uitat o data la mine si damn, am avut impresia ca ma priveste el. Aceeasi atitudine, aceleasi gesturi, pana si vocea era asemanatoare. Nici nu mai stiu ce era, cum suna, doar ma trec fiori cand imi aduc aminte de el. Acum 3 ani eram in culmea fericirii. El ma facea atat de fericita. Facultatea e o aventura, o perioada pe care nu o poti recupera. Te crezi matur cand tu inca stai pe banii parintilor si ai un loc caldut care te asteapta acasa. Altii muncesc pentru tine. De ce? Din dragoste. Si tu tot din dragoste iei taxiul si pleci de acasa. PAcat ca el tot nu intelege ca nu o sa-i ceri niciodata nimic, ca doar atentia lui e absolutul, e fericirea ta. Te bucurai doar sa stai langa el sa vorbesti nimicuri. Pentru ca orice nimic cu el era mai inteligent, mai util, mai frumos decat sa discuti despre politica si istorie cu altul. Toate celelalte nume au trecut in negura. Nu mai exista 4 ani, nici 4 saptamani, nici n intalniri ratate. El e singurul etalon al vietii tale sentimentale si niciunul nu o sa il faca sa dispara.

Iubesti din nou. E minunat, e extraordinar, e nebunie si e obositor cateodata. E obositor sa iti pese atat de mult. Ai uitat sa plangi si nu te intelege ca ai momente de slabiciune cand ai vrea sa plangi si sa fii luata in brate, protejata. El te vede puternica mereu. Mereu gata sa mai cuceresti un munte. E greu sa fie asa. Celalalt te proteja, te simteai tu intr-un anumit fel. E clar ca doi barbati nu pot fi la fel, nici modurile lor de a se exprima, de a iubi nu vor fi niciodata la fel. El era matur, asta e ca mine. Zapacit si visator, prea calm uneori. Uneori tip la el doar sa vad ca isi iese din pepeni. E distractiv sa il vezi cum se schimba, i-am zis odata sa fie barbat si sa se lupte cu mine. Il iubesc si imi da stabilitatea, sprijinul de care am nevoie, dar uneori lipseste ceva. As fi vrut sa fie maimult ca…trecutul. Nu o sa-l schimb. Nu e grav, nu am de ce, dar…amintirile alea ma vor bantui pentru tot restul vietii oricat as incerca sa le ascund, sa le uit. O sa ne mai intalnim vreodata si nu stiu ce reactie o sa am.

Totul e dificil. Alerg contratimp sa fac atatea lucruri. Alergam in fiecare zi sa facem bani. Sa facem multi bani sa ne cream un mediu decent, confortabil. Sa avem unde ne relaxa dupa ce ne-au mancat creierii colegii de la munca. Ce bine era la facultate. Nu te judeca nimeni, nu te cantarea nimeni, nu iti dadeau note pe bune si nu erai tarat in conflicte fara sfarsit. Oameni mari care se comporta ca niste copii carora le-au luat-o razna hormonii. Totul e complicat. Incerci sa nu te bagi, sa fii mereu neutra si tot te barfesc oamenii. Tot esti proasta oricate ai face, oricat ai avansa. Asa e in Ploiesti. Nereguli peste tot, nu se respecta nicio lege. Tarfe  tinere se culca cu tot felul de batrani si bastani pentru o haina buna si astea iti iau locul desi nu stiu nimic. Le vezi mereu venind si plecand. Au masini scumpe cumparate cu un oral si tu te chinui sa strangi bani… Se merge pe pupincurism, pe slugoi si mincinosi. Regulile sunt aici sa fie incalcate, sa fie innoite de la o saptamana la alta. E obositor…Totusi partile bune sunt oamenii de la care inveti o gramada de lucruri, oameni de treaba. Straini din toate tarile lumii.  Nu mai dau jos bratara de la turcii draguti care ne-au adus bratari, brelocuri si rahat turcesc. Astia2 seamana prea mult cu bunicul. Atat de glumeti, de calmi. Niste oameni calzi. Extraordinari orice s-ar zice despre turci. Mult mai buni decat romanii.

Iti dai seama de multe chestii pe care ti le scrii pe peretii inimii sa nu le uiti. Nu te baga in ce nu e legat de tine, nu auzi, nu vezi nimic. Oamenii sunt toti pentru ei indiferent ca sunt 2 pe tura. Nu exista 3 oameni sa se inteleaga intre ei. Ura creste intre noi de parca asa e menit sa fie. Hai sa ne param mai sus sa parem noi bine! Hai sa tesem intrigi si sa innebunim de cap oameni normali! Etc. Romania e de rahat si romanii sunt mai de rahat!

Metafore

Oameni sunt sume de trairi, unii si le constientizeaza, altii le reprima.

Unii alearga sa caute in exterior ce au in interior si apoi se intorc frustrati, obositi, urland ca n-au gasit ce cautau.. Multi nici macar nu stiu ce cauta.

Si totusi..

Omul, expresia inalta a Creatiei si totusi se intoarce la origini, murdarind frumusetea din el. Si cu toate astea, in aroganta sa crede ca are acces la tot si toate.

Omul se lasa amagit de rau, pentru ca raul e mai facil, mai ofertant. Si totusi nimeni, absolut nimeni nu este fericit fiind rau. Tocmai ca rautatea se naste din lipsa fericirii, nu invers.

Oamenii urasc diferitul in general, desi asta ne face speciali si prefera sa se conformeze la regulile impuse de societate, se sablonizeaza, se inhiba, se complac, tocmai de dragul de a fi acceptati cu orice pret.

Oamenii se prefac, isi pun masti, se ascund de ei insisi, dar ii tradeaza chipul. Chipuri brazdate de sute si sute de zambete si mii de lacrimi.

Oamenii sunt uneori izovoare de fericire, din care insetati in drumul vietii ne oprim si bem cu atata sete uneori incat am vrea sa le luam tot, am vrea sa-i inghitim.

Oamenii sunt si artisti si isi impart trairile, exact asa cum facem noi acum . Proiectia mea artistica empatizeaza cu proiectia ta artistica, fara sa ne cunoastem, insa oricat am vrea sa ascundem, cuvintele pe care le scriem ne tradeaza.  Tocmai ca empatia, nu ratiunea (cum aparent tindem sa credem) ne apropie.

Fara empatie, tot ce scriem noi n-are sens, poate ca nu suntem geniali, dar trairile din texte sunt de nepretuit. Sunt amintirile noastre,  de fapt pentru mine e cam tot ce am. Fiecare text e un sertar de visuri, de momente.

SUNT UN NEFERICIT, FARA SA CER COMPASIUNE. EU AM ALES SA MA RETRAG IN LUMEA MEA. AM DOUA STARI PREGNANTE, STAREA DE NEFERICERE SI STAREA DE GOL.

Nu ma reprezinta mai nimic, de multe ori ma intreb ce caut in viata mea. Cateodata am senzatia ca nici familia sau prietenii nu au nimic in comun cu mine.

Cu toate astea, stiu ca in putinele momente de fericire pe care le am sunt neduliate. Si le-am platit din plin cu atata suferinta. E un soi de economie artistica. In fond, si suferinta are rolul ei, dar nu trebuie sa ne drogam cu ea.

Mi e foarte greu sa scriu fara sa alunec spre profunzime. As mai putea sa scriu foarte mult,insa ma opresc.

It’s my life! My opinion, my choice!

Vreau sa fiu lasata sa fac propriile greseli! E treaba mea si timpul, sufletul meu la bataie!

Despre oameni am de zis multe, dar nu vreau sa enervez oamenii cu pareri prea sincere despre ei. Am dat multe sanse intr-o perioada prea inocenta a vietii, o perioada cand credeam ca oamenii nu ma vor rani. Credeam ca am dat numai de oameni buni, ca mie nu mi se va intampla nimic, nu ma va prosti nimeni, nu ma va fura nimeni. El mi-a zis. Mi-a zis multe si cand am ocazia sa vorbesc cu vreun adult copt la minte care imi da sfaturi simt ca e el. Il simt mai aproape. Ieri am avut un deja vu si am simtit din nou ca mi-e dor de el. Orice as face nu va disparea din amintirea mea niciodata. A fost special. In autobuz am vazut un liceean care semana cu el. Nu am putut sa imi dezlipesc privirea de pe fata lui. Atat de tanar, atat de frumos… A fost…Am crezut ca e un vis, am crezut ca se va schimba. Auzeam ce imi zicea, dar intelegeam cu totul altceva, intotdeauna in favoarea mea refuzand sa cred ca e un nenorocit oarecare, un pierde-vara, un coate goale cum ar zice unii. Am vrut sa cred ca nu imi voi pierde acea inocenta si fragilitate a sufletului. Am crezut ca voi fi mereu la fel, dar timpul a trecut. Am dat peste tot felul de nenorociti de soarta care m-au distrus in multe feluri. Mi-au zdrobit constiinta si increderea deja subreda in mine. Am plecat la drum cu entuziasm, cu entuziasmul visatorului si incepatorului. Nici Harap Alb cand a plecat la drum nu credea ca o sa i se intample ce i s-a intamplat. A trecut prin multe si si-a meritat coroana de imparat.

Oamenii sunt invidiosi. Nu invidiosi, EXTREM de invidiosi. Ar face orice pentru bani. Inseala, fura, dau in cap, fac orice. Barbatii plini de bani inseala cu stoarfe de doi bani pe care le cazeaza saptamanal la acelasi hotel de fite. Ii vezi pe toti si la un moment dat ti-e scarba. Ei nu dau doi bani pe tine ca lucrezi aici si nu invarti banii cu lopata, tu nu dai doi bani pe ei ca nu au moralitate. Nici educatie. Intra, nici buna ziua nu dau de parca ar fi cine-stie-cine. Un bosorog si o curva.

Tinerii sunt la fel daca nu mai rau. Iesi de la job cu salariul in portofel si parca iti ti geanta mai aproape. Intr-o mare de oameni hatri si insetati de avere ti-e frica. Ti-e frica sa nu pari ca ai avea bani, sa nu atragi atentia.  Lupti cu tine, cu ei, cu sistemul sa obtii mai mult. De ce? Pentru ca avem cu totii vise si familii de intretinut. Pentru ca vrem mai mult in fiecare zi, pentru ca suntem din ce in ce mai ambitiosi. Pentru ca vrem sa credem ca meritam mai mult si ii vom invata si pe ei sa creada asta si sa ne dea cat avem nevoie. Daca ai spune tuturor ce crezi despre ei ai fi dat afara. Din orice grup. Repudiat pe vecie. Sinceritatea costa, asa ca taci si indura. Oricate ar fi de indurat. Indura pana cand vei deveni un membru valoros acolo si iti vei asigura locul. Ai impresia ca toti te plac si te urasc in acelasi timp. Inveti incet-incet sa taci, sa nu iti dezvalui sentimentele, sa nu iti spui parerea si intr-un final sa nu ai incredere in nimeni. Esti mereu in garda.

Tu ce crezi despre oameni? Care e viata ta?

Multumesc, Edi Petre pentru colaborare!