Category Archives: Inima albastra

De-as fi stiut

Unde-am disparut cu totii? Unde-s copiii de alta data?

Unde-s oamenii buni care se ajutau intre ei odata?

Acum daca te ajuta vreun vecin sa torni betoane zici ca a coborat Dumnezu pe pamant si te simti dator o viata intreaga.

Strangi ura in tine ca doar asta te face sa te simti puternic. Nu mai asculti melodii siropoase ca te fac slab si nu mai plangi de fata cu nimeni. Plangi doar cand nu te vede nimeni. Uneori crezi ca ai devenit barbat.

Nu stii cine esti, stii doar ca o etapa se termina si nu stii unde sa te duci inainte. Esti la rascruce si desi nu credeai, te doare ca se termina. Ai o gramada de hartii care demontreaza ce stii, pe unde ai fost, dar in fata unor orbi si prosti nu valorezi nimic. Cauti pamantul promis si jobul de vis. Daca erai mai bogata erai in Bucuresti. Daca erai mai desteapta erai programatoare, dar cine sa invete programare cand nu aveai bani de meditatii la matematica? Cand pe masa mama nu are ce pune in afara de cartofi si paine, la invatat in plus sa-ti stea gandul? Cand abonamentele pe transport sunt din ce in ce mai scumpe, cand nu iti gasesti incaltaminte ieftina, cand nu ai bani sa te duci la o ecografie, cand tata muncea pana in noapte prin straini, jegosi, romani imputiti, cand mama cheama salvarea in fiecare saptamana si nimeni nu stie ce sa-i faca, cand nu ai niciun sprijin din partea cuiva outsider, la programare iti statea tie gandul? Cand nu-ti permiteai o dorinta, vreun deliciu, cand nu aveai 10 lei sa te pensezi la salon, epilat sa visezi? Te ridici din noroi in fiecare zi si intr-un final alergi prin saloane sa te faci frumoasa.

Sa te faci profa de franceza cand sunteti deja indeajuns de saraci si fara viitorul asta al tau? Daca eram mai tupeista ramaneam analist in Bucuresti. Daca eram mai fara limite, scrupule, etc faceam videochat si te salutam din mers dintr-un BMW negru inainte sa ies din tara cu directia Norvegia.

Daca erai mai proasta si mai oportunista te culcai cu un idiot batran si iti permiteai tot ce nu-ti permiti inca, azi. Daca nu ai fi avut orgoliu erai vanzatoare intr-un magazin pe acelasi salariu pe care il iei azi cu draci de aici. Daca faceai facultate in Bucuresti erai economist intr-o companie de top, imbracata intr-o fusta scurta de piele si tocuri cat e iarna de lunga. Veneai acasa facand navetistii sa lesine cand te ridicai de pe scaun. Daca aveai mai multi bani faceai masterul ala in Danemarca si iti permiteai sa-ti deschizi propria afacere, deveneai coach motivational si la final de viata erai al dracu de fericita cu ce facusei si pe cati oameni si copii ai fi reusit sa-i ajuti sa-si schimbe viata.

Daca, daca…

prea multe supozitii.

Nu te poti baza decat pe tine, impingi pe altii de la spate si hai sa faceti ceva impreuna ca viata trece si iadul e aici. Nu exista viata de dupa pentru ca viata asta nu e un dar, e un lung prilej pentru durere. Cand seara, pe perna ta nu poti dormi ca-ti doresti prea multe si ai un psihic, un trup prea slab si te oftici. Te lupti cu tine zi de zi. E usor sa-i ajuti pe altii, sa le dai sfaturi, sa-i tii de mana cand au nevoie. E greu sa te ajuti pe tine. Fara Dumnezeu in lume, nu ai lumina in cale. Oameni buni exista, sunt trimsi direct de sus in viata ta si ti s-a aratat de multe ori ca te iubeste cineva, dar nu destul cat sa crezi ca esti binecuvantata. Cel mult, poti sa spui ca esti norocoasa. Uneori chiar ti-a picat pleasca in cap, dar alteori ai suferit pentru tot ce ti-ai facut. E greu sa te ridici din nimic si el, un alt El decat cel ales, ti-a zis ca tu o sa faci ceva cu viata ta, ca esti motivata sa faci, ca pleci de jos, ca pleci de sub nivelul marii. Nu te plangi, dar niciodata nu o sa uiti ce copilarie saracacioasa ai avut. E trauma ta personala si motorul care te propulseaza in fiecare zi mai departe. Asta pe langa ura catre atatia oameni de rahat care stiu doar sa iti puna piedici.

Maine o noua zi. Alt interviu, alta camasa calcata. Trebuie sa plec de aici. Cat mai repede. Pana nu innebunesc. pana nu pic in depresie. Pana nu ma autodistrug neputand sa refulez pe toate analfabetele.

am avut atatea vise. Atatea asteptari de copil de la o curva de viata. Nu exista soarta, exista doar nesansa. Nu exista doar oportunitati, exista doar omul potrivit la locul potrivit. Exista copii amarati care nu au bani de telefoane si mancare, care viseaza la tableta sau laptop. Copii care joaca fotbal sa scape de saracie. Copii care canta sa isi faca o casa in viitor. Copii care pleaca in capitala sa stranga randurile in camine jegoase, pe banci jegoase, sa-si rupa pantalonii in fund 3 ani pe bancile facultatii, ca sa ce? Ca sa-si bata joc un ospatar si o femeie de serviciu de ei.

Exista profi universitari care vorbesc de meserii care au disparut: cizmar, olar, sudor. Fi-r-ai al dracu, tata ma tine in facultate dintr-un salariu mizer de sudor! Nu poti sa zici asta si taci ingitand in sec in injuraturi cat mai variate. Poti sa dai speranta unei femei de 40 ani. Eu incepeam facultatea, ea se angaja sa lucreze ore in sir in conditii de sclav fara chiloti pe el, o vedeam doar de Craciun si de Paste. Din prima si-a facut camera, si-a luat materiale ca intr-o familie in care tu esti baza, o stie toata lumea, esti totul, tre’ sa fii si barbat daca trebuie! Nevrand sa-i calci pe urme, esti democrata: facem totul impreuna, gandim la unison si de la o vreme sunt si esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat.

Pregateste-te sa urasti lumea pentru a putea sa-ti creezi castelul in care sa-ti iubesti apropiatii. Alunga procrstinarea si fa-ti timp sa inveti. Niciodata nu te opri! Nu te ajuta nici dracu daca nu te ajuti tu. E o lume de rahat, rahat, rahat. Pregateste-te sufleteste sa schimbi lumea in fiecare zi. 50 bani dati unei liceene intr-o gara sa intorc inzecit in prima zi de munca. E destinul sau e Dumnezeul saracilor?

De-as fi stiut ce ma asteapta ca adult nu as mai fi crescut!

Sa faci un copil, sa-l aduci in lumea asta! Trebuie sa fii nebun! Ea trebuie sa fie o eroina!

Forever

Ai impresia ca o sa fii toata viata copil. Ca nu o sa ai probleme mai mari decat in prezent, ca nicio drama nu e mai mare ca a ta, ca iubesti infinit si esti iubita ideal. Ireprosabil, ireal, impunator, imperfect. Totul e efemer. Dispare intr-o clipita. Amintiri se transforma. Fiecare intamplare se sterge. Pana si fata celui pe care l-ai iubit atatia ani a disparut. Au ramas numai niste urme. Niste dureri care inca te terorizeaza cand le actualizezi. Doar sa vorbesti despre ele si devii o victima. Devii irascibila pentru ca e singurul mod de a te apara de ele.

El e perfect. Te iubeste perfect. Suisuri si coborasuri. Esti sigura de iubirea lui si el de a ta. Uneori ai impresia ca nu iti vede defectele si de aia te iubeste. Devii paranoia pentru ca alte insuccese te fac sa crezi ca nu o sa faci nimic in viata si lumina adusa de iubirea prezenta in viata ta se estompeaza. Nu mai esti fericita. Ai nevoie de el langa tine constant ca sa te calmeze. Tonul vocii lui te linisteste. Simpla lui prezenta te incanta. Cand nu e langa tine ai tot felul de ganduri. PAre ca nu il mai placi, ca iubirea s-a dus. O iei cu mintea pe carari stupide zicandu-i lucruri care in fapt nu te deranjeaza asa rau. Ai ganduri paranoice care ti-au devenit lanturi. Esti obsedata sa reusesti ceva, ce anume inca nu stii prea clar, dar ce e clar e ca te simti ca o ratata si nu poti sa iesi. Iti vine sa renunti la tot, ei zic ca nu, ca nu acum e momentul. Nici tu nu mai stii daca e momentul sa pleci sau nu. Te inchizi in tine si nu mai vorbesti cu nimeni. Neultumirea asta e doar o boala care te roade pe dinauntru. Te simti goala de emotii. Numai ura, indiferenta, gelozie, gustul amar al propriei infrangeri. Te simti neinteleasa si abandonata cand de fapt tu ai fugit de toti, ai plecat de langa oricine te-a adorat. Esti complicata. Nici tu nu te mai intelegi de la o vreme. Nu te mai intereseaza nimic, universul s-a prabusit si nu vezi iesire. Pentru altii pot fi lucruri minore, dar tu urasti sa faci in fiecare zi acelasi lucru. Ca au trecut 2 ani sau doar 3 luni, te simti in aceeasi situatie fara fund, fara iesire. Simti ca toti ochii sunt pe tine, ca toti se bazeaza pe tine si nu mai poti sa ii duci in spate. Te lupti zilnic cu durerea de a nu fi reusit singura de 2 ori, de a te fi intors in punctul din care ai plecat. Scrisul nu mai descatuseaza nimic. Demonii interiori musca din tine cand nu se pot arunca la gatul cui trebuie. Simti ca te blochezi cand iti pica fata, cand simti furie si faci o fata de idioata care nu te intelege. Gandesti ce sa zici sa nu fie mai rau si sfarsesti prin a nu reactiona. Nemultumirea creste si mai mult. Te oftici ca ai pierdut 15 ani din viata sa inveti lucruri nefolositoare crezand ca vei avea o viata diferita de ce stiai. Lucrurile nu s-au schimbat cu mult. ai ce iti doresti material, dar nu si respect. Nu te simti bine unde esti, nimeni nu stie ce stii sa faci, la ce te duce capul. Esti nimeni! Te simti ca un nimeni. Refuzi sa mai vorbesti cu cineva pentru ca toti chiorii se dau regi in tara orbilor si fiecare vrea sa iasa mai sus. Nu gasesti persoane cu aceleasi interese sa poti schimba 2 vorbe intelepte. Vrei sa evadezi intr-o lume de liniste. In munti timpul trece mai greu. Parca sta pe loc. Ecoul inimii se aude clar si simti cum te linistesti. Gandurile rele parca ar tace cateva ore si cand te intorci in civilizatie viata e un iad iar. Back to old habits. Bipolaritate, paranoia, nepasare, tulburare obsesiv compulsiva, toate declara aceeasi stare sufleteasca in care nu iti gasesti locul in lume, nu esti multumit cu tine si fericirea e doar o utopie din carti. Filmele si serialele te mai scot putin din realitatea deprimanta, dar nu e de ajuns niciodata. Ceilalti ar zice ca esti nemultumita degeaba, dar discutia de azi mi-a relevat ca si o persoana obiectiva si intreaga la cap ar gandi exact ca mine. Nu sunt paranoia si nici dusa cu capul sa caut un loc mai bun. Stiu ca oameni buni exista doar in 2-3 locuri si momente ale vietii, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii suport pe toti toata viata. Nu sunt sclava nimanui! Nu mor de foame si fara locul asta. Ma descurc eu cumva. O sa ajung in alta parte. Astept. Astept ziua in care nu o sa ma mai uit inapoi. Nu regret decat vreo 3 persoane.

Credeam ca daca invat o sa ajung bine. Nu credeam, eram prea proasta sa cred ca inteligenta imi va asigura viitorul. Intr-o tara de hoti si de curve, minciuna si prefacatoria ajuta oamenii sa aiba vieti bune si respectul altor sclavi cinstiti. Am vazut atatea in cateva luni de m-am saturat. Oameni cu o anumita varsta sa se comporte ca niste copii de clasa a IV-a, sa creeze intrigi si conflicte ca in Game of Thrones. Toate lucrurile bune, calitati, fapte bune, sentimente pozitive exista doar in povesti. Mai rau decat atat nu exista pentru ca asta e iadul. Il traim in fiecare zi.

In fiecare zi trebuie sa traiesti cu frica. Esti un pestisor prea mic si ti-e frica de toti rechinii ce traiesc in aceeasi balta. Ti-e frica si de aia pe care nu ii cunosti inca. Autoritatea lor te face sa iti fie frica. Astepti sa traiesti ok daca respecti regulile, speri sa nu se ia nimeni de tine, dar ei pot face orice. Ei nu au reguli. Se ghideaza dupa urinatul in vant. Unde pica, ala e. Te lasi calcat in picioare de tot felul de oameni de nimic zicandu-ti in sinea ta ca e raul cel mai mic, ca asa e mai bine, ca asa trebuie, ca nu vrei sa iasa scandal, ca nu vrei sa se ajunga mai sus, etc. Te lasi calcat in picioare, furat, scuipat, indoit si folosit si cu curul doar sa scapi. Totul doar ca sa existi, sa traiesti aici, sa ai coltisorul tau, sa ai dreptul la viata. Drept garantta prin Constitutie, dar stai, ca nu e chiar asa. Altii iti dau dreptul sa traiesti. Trebuie sa nu superi pe nimeni ca altfel ti se taie macaroana. Viata ta e nimic. Nu ai dreptul sa visezi, nu ai dreptul sa vorbesti, nu ai dreptul sa crezi ca ai drepturi. Zi merci ca respiri! Atata nedreptate ar innebuni pe altii, dar tu nu. Tu te incapatanezi sa crezi ca esti tu paranoic, ca asa e si in alta parte, ca altii traiesc si mai rau, ca e doar o faza, tot felul de tampenii ca sa poti pune capul linistit pe perna. Sa crezi in continuare ca se va termina, ca nu e chiar asa. E ca si cum ai inchide ochii si ti-ai imagina dragonii lui Daenerys cand unul ti-o infige cat de tare poate in cur. Doare, dar te faci ca nu simti, ca e normal, ca toata lumea primeste asta. Te minti singur. Ca un idiot. De parca nu te-ar minti o lume intreaga in fiecare zi. Adevarul e prea pretios ca sa se dea pe gratis, in fiecare zi, oricui, oricand, oricum, in orice cantitate. E ceva pretios. E ca si cum ai da icre negre unui copil din Congo. Sau apa curata unui etiopian. Sau drepturi femeilor din tari inchise, cu patriarhat.

Jucariile au stat si nu. Nu e Baltagul, e viata in Romania!

Cine dracu si-a dorit sa ajunga adult? Ce prosti am fost cu totii!

Mai ai puterea sa te ridici sa faci ceva cand toti pleaca indiferenti capul? Crezi ca aia care au iesit in strada au schimbat ceva? De ce sa ne miscam curul de pe fotoliu? Ne ghioraie matele, dar mai pune un episod din Game of Thrones. Macar in asta sa mai lupte cineva pentru dreptate, bunatate, cinste, putere. Noi am obosit de bere. Nu avem bani de scutece pentru ala mic care umbla in ceva gol prin curte, dar de berica avem.

 

Banii nu sunt totul, iar iubirea nu e de ajuns. Adevarul sau fericirea este undeva la mijloc. Mai mult decat certitudine, nu poti stii niciodata ce ar fi fost daca. Ce a dus la despartire, ce mai face el, si-o mai aminti de tine,ce trebuia sa fi facut sa fie si acum cu tine, ce viitor ati fi avut impreuna. Nu ar fi fost mereu icre negre si miros de tigari scumpe, dar uneori era mai tare ca iubirea. Era…altceva. Ceva prea smecher sa fie descris. Prea rusinos acum sa ai iubirea pe care ti-o doreai si sa iti amintesti de el. Cateodata in intuneric cand te uiti la film cu el si il privesti din profil, ti-e rusine sa iti recunosti tie ca pentru o clipa il confunzi cu primul si esti in trecut. Ce dracu se intampla aici? Ce intrus sta intre noi? Nimeni. Doar imaginatia mea bogata si desele sentimente de deja vu. E amuzant cum cu el la masa te simti ca o copila. Te opresti din mancat sa ii tii degetele intre ale tale, sa ii mangai parul, sa il privesti in ochi, sa il saruti de parca nu l-ai mai vazut de mult. Ciudat cum rasetele voastre se aud din camera. Veselia iese pe geam si daca cineva s-ar uita pe fereastra ar vedea doi adolescenti batandu-se cu perne si ajungand sa se sarute imbratisati-incolaciti pe covor. El ii spune ca o iubeste sau ea prima si totul pare de poveste. Numai cand e singura are demoni in creierul fucked up. Cand il vede ii spune ca e mai frumos decat isi amintea si ii arata totul. Tot ce s-a schimbat de cand nu a mai fost. A mai avut un entuziasm ca asta cu unul si nu s-a terminat bine. S-a mai indragostit de unul si a fost atat de grav ca atunci cand s-a terminat aproape a distrus-o. So close to death she doesn’t even want to remember. Acum are un inel pe deget si nu stie ce inseamna exact. Da-ul ala chiar e da pentru toata viata? La 24 ani cum poti sa fii sigur de ceva? Cine stie ce o sa fim peste 20 ani? Poate o sa mor sau o sa ajung o drogata. Esti sigur ca ma vrei? Sunt impulsiva si fac urat, tip, plang, trantesc, sparg, te iau la pumni. Esti sigur ca vrei sa fii alaturi cand cedez nervos? Cine dracu ar vrea? Cand te simti urata niciun kilogram de fond de ten nu iti ascunde uratenia. Si el iti vede o cicatrice in obraz. Cine, ma, mai face asta? Cine iti vede cicatrici pe care nici tu nu ti le cunosti? Doar unul care a suferit ca tine, dar oare e de ajuns? cine stie ce vom ajunge peste timp? Totul bine si frumos si totusi din cand in cand tot un zeu iti apare in gand. Iubirea linistita nu e de ajuns? Pansamentul nu e de ajuns unei rani?

Ploua

Ploua si e noroi peste tot. Am iesit din cladirea inalta, intr-adevar e noroi peste tot. E si in sufletele noastre.

Mi-e greu sa mai scriu. Poate pentru ca mi-am reprimat dorinta de a scrie doar pentru a nu mai fi judecata gresit. Am obosit de tot. Atatea certuri, atatea intrigi, atata noroi peste tot…E greu. Credeam ca viata mea e perfecta, ca am intalnit numai oameni buni. Credeam ca daca fac bine o sa si gasesc bine. Am inteles ca doar rudele de sange iti rasplatesc bunatatea, ceilalti cauta motive sa te calce in picioare. Am inteles ca nu mai am suflet si ca nu trebuie sa am. Inca imi apar lacrimi in ochi cand ma enervez, dar acum am invatat sa le sterg, sa le inghit in sec, sa nu-mi mai vada nimeni slabiciunea.

Uneori imi vine sa beau o sticla de ceva si sa ma culc sa nu mai stiu de nimic. Traiesti intr-o lume in care nu insemni nimic. Oamenii te trateaza de parca esti nimic si la un moment dat incepi si tu sa crezi ca nu meriti nimic, ca esti nimic. Azi ploua si e urat, rece. Vremea asta e straina de noi. In suflet e un gol, imi sufla vantul in piept. In mintea mea e doar ce naiba fac aici? Iubesc si ma enervez, simt ca imi bubuie capul. Cand e perfect, cand strici tu tot si imi vine sa te strang de gat. Nu merit astea! Nu merit nimic din ce mi se intampla si ma rascol in sinea mea, desi la suprafata arat de parca o sa fac atac de panica. Nu pot sa ma lupt cu toti sa le bag in ochi atitutinea mea buna. Nu pot sa oblig oamenii sa ma placa. Trebuie doar sa incep sa ma razboiesc cu cei care nu ma suporta nici cu miere.

Uneori imi vine sa fug. Departe! Cat mai departe pot. Sa renunt la tot si sa o iau de la cap, de la zero, intr-un loc in care oamenii nu ma cunosc ca sa ma vada cum sunt cu adevarat. Minciuni peste minciuni si gogonele peste gogonele. Simti ca o iei razna si ca o sa se intample asta curand. Vechile prietenii au murit si te doare. Doare totul.

Iubirea doare. Gelozia doare.

Nu merita sa mai zic nimic. Nimic nu merita sa fie mentionat. Nimic nu merita nimic. Dezamagirea e tot ce ramane in urma.

Iubirea

Iubirea ar trebui sa nu te incatuseze niciodata. Ar trebui sa iti dea aripi. Esti prost sa crezi ca vei zbura vreodata din mocirla. Noroiul te strange de gat afundandu-te si tu taci, ca doar asta stii sa faci foarte bine. Esti prost in multe variante, din multe unghiuri si in multe situatii. Sunt prea obosita de viata sa iti mai explic de ce. Te las sa-ti dai seama singur.

Plangeam in usa cand m-ai lasat sa plec. Ti-am zis ca nu o sa mai gasesc altul ca tine. Am avut dreptate.

Plansesem si ma durea sufletul in mii de locuri. Ti-am zis ca o sa-mi fie dor…de discutiile noastre si in mare parte asa a fost. Nu mi-am mai dorit pe cineva ca tine. Nu m-am mai gandit la tine de ceva timp, vreo 5 luni, dar imi apari in cap cand imi dau seama ca nu vreau pe cineva sa aratae ca tine, sa se poarte ca tine, ci sa ma faca sa ma simt cum ma faceai tu. Am nevoie de cineva matur, cineva cu experienta de viata. As fi vrut sa am niste discutii cu tine acum cand stiu atatea si vreau atatea, nu cand eram o mucoasa cu vise de iubire si floricele roz. Mi-ai zis ca tu nu oferi asa ceva si am acceptat ce imi dadeai stiind ca orice de la tine e mai bun decat “totul” altcuiva. Mi-e dor de necunoscut, de mirosul de Bucuresti, de visele tale si de misterul tau, mi-e dor sa ma chinui sa descopar ceva, mi-e dor sa ma faci sa ma simt femeie, dorita, apreciata si indrumata. Cel mai dor mi-e de indrumarea ta, de faptul ca ma sfatuiai mereu. M-am saturat sa cresc copii, sa ii ajut la orice pas. Pe mine cine  ma ajuta? Pe mine cine ma ridica? As vrea pe cineva ca tine, sa facem bani impreuna. I want to build a fuckng empire with you! Daca m-as aseza la masa la London si te-ai aseza in fata mea probabil ca ti-as zice: Nu te vreau inapoi, vreau doar o discutie cu tine!

As vrea sa iti arat cat de sus am ajuns fata de unde eram. Cate idei am si cate vreau sa fac. As fi vrut unul de vreo 27 sau chiar 29 de ani sa am ce vorbi cu el. Am mai vazut un idiot ieri. Obijnuiam sa ma vad cu el acum ceva timp. Nici nu mai stiu cand, nici cum il cheama. E irelevant oricum la fel ca toti ceilalti cu care am rupt legatura. Cu fata aia de sfinx nemultumit de viata si visator. Iti venea sa ii tragi un pumn si sa il saruti cu foc. Doar el ma saruta asemanator cu tine. Ma facea sa tremur sub atingerea buricelor degetelor lui. Futu-l in gura de idiot.

Iubirea ar trebui sa iti dea aripi, sa te faca sa te simti nemuritor. Nu sa inceapa sa te streseze, sa te urmareasca, sa iti ceara socoteala, nu sa te minta, nu sa te innebuneasca. Iubirea nu se smiorcaie. I-am zis intr-o cearta: Nu mai fi pizda! Fii barbat si ataca! Voiam sa adaug si “in mortii ma-tii”, dar am zis ca l-am socat destul. M-am saturat de milogeala, de autoinvinuire. Fii barbat si da-mi una din vorbe sa te tin minte! As fi vrut sa construiesc ceva cu unul care e cu doi pasi inaintea mea, nu cu doi pasi in urma. Mi-as aminti mereu ca inainte sa ma bucur de stralucirea succesului ar trebui sa ma intorc sa te trag si pe tine sus din rapa sa vezi ce vad si eu. E penibil si m-am saturat. Imi iau zborul. Plec. Daca ajung iar in Bucuresti nu ma mai plang ca o femeie si fac treaba, atac ca un barbat!

In relatia asta m-am saturat sa fiu eu barbatul!

Nu vreau sa mai conduc nimic. Vreau sa ma indrumi ce sa fac. Tot. PAna si in pat sa-mi zici cum sa stau. Sa stiu ca ai habar ce faci si ca e bine. Sexul si banii fac lumea sa se invarta. O sa revin cu un articol despre asta mai tarziu. E tarziu si am treaba.

Eliberare

Eliberarea vine din scris. Uneori din lacrimi, atunci cand chiar poti plange.

Da, da, da pentru totdeauna!

Oare cat dureaza totdeauna? 4 luni amarate? Atat ne-am jurat?

Nu o sa ma schimb niciodata! Asa o sa fie mereu.

Cat dureaza mereu? O saptamana, o zi, o noapte? O partida de sex mai lunga? Spune-i dragoste, dar absenta ei e absenta sexului, atunci ce sa mai inteleg?

Nu stiau ce au pierdut! Iti voi fi mereu alaturi. Te voi sustine mereu. Tu esti tot ce mi-am dorit, tot ce caut de o viata. Cate cuvinte care par fara sens cand le iei la maruntit cu creierul, nu cu inima.

Iubesc, iubeam. Iubeam ideea de a fi iubita, de a fi intr-o relatie. Poate ca maine as iubi brunetul ala bun din autobuz sau poate ca as face sex pe o canapea smechera sau intr-un pat imens cu altul. Mult mai mult ca fostul, mult mai putin ca tine. Poate ca maine o sa redevin ce eram: trista, irascibila si tot ce nu ai cunoscut tu. Poate ca iubirea mea nu e iubire si e doar o faza trecatoare. Poate ca-s o scarba in blana de oaie si nu ma pot atinge cuvintele tale. Imi vine sa te bat, sa te tai cu cuvinte, sa iti urlu in urechi ca nu esti ce-mi doresc. Ca trebuie sa schimbi tot ti-as zice uneori, alteori te las doar sa fii tu si te accept. Uneori accept tot si nu mai vad nimic. Ma leg singura la ochi ca justitia. Iubeam o umbra de om, atat de slab, atat de destept, atat de modern, de nonconformist. Iubeam interzisul si periculosul din el, misterul si horror-ul, felul ciudat de a fi, reticenta si paranoia din el, gelozia si posesivitatea zodiei si modul cum se juca, cu mintea mea. Adoram zeul meu. S-a dus. Se fac 3 ani in curand. Nici nu imi vine sa cred cum a trecut timpul. Am devenit tot ce credea el ca nu voi fi, am facut multe lucruri cu gandul la el. Mi-am transformat aspectul si am investit in mine, exact cum mi-a zis. Am ales sa il iubesc in absenta. Am urat faptul ca i l-am aratat actualului. Misa e un copil. Inocent, bun, bland, un varsator veritabil in certuri. Il urasc cand ne certam. I-as zice multe si l-as jigni cum nu isi imagineaza ca ar putea fi jignit. Creierul nu il accepta, inima il iubeste si are nevoie de el. Langa el ma simt uneori limitata, nu ma provoaca intelectual, se multumeste cu ce are si asta ma scoate din sarite, dar ma simt iubita, rasfatata. Nu ma protejeaza ca nu are cum. In relatia asta sunt eu barbatul, mai putin in pat, se intelege. Uneori am impresia ca m-am saturat sa il protejez si invat, indrum tot timpul. As vrea sa iau o pauza si sa ma invete ceva. Sa stau cuminte la pieptul lui si sa imi povesteasca naibii ceva, sa ma invete ceva nou. As fi vrut sa fie mai mult ca fostul pe partea asta. Daca ala era oaza mea de liniste, el e sursa mea de liniste. Il iubesc de parca n-as mai fi vazut altul. Urasc sa ma cert cu el. Ma repet deja de nervi. Totusi e primul in fata caruia imi cer scuze si pe care il caut dupa ce il alung. Mi-e greu fara el. a devenit o parte importanta din mine. Prezenta lui aici e indispensabila desi inca incerc sa imi fac loc in pat langa el. Nu e gras, eu sunt. Barbatul din mine e gras si mare. Mare ca egoul nesimtit.

Am prea multe taceri care ma dor. Am prea multi oameni in spate care ma dor. Fiecare ma cresteaza pe spate cu o lama scurta si ascutita. Incerc sa ii ignor cand ma satur sa ii alung cu unghiile ascutite. E greu. Oamenii sunt rai, meschini, fara mila. Uneori cred ca oamenii din ziua de azi nu mai au suflet. Cand vad unul amuzant, bun, bland am impresia ca am vedenii. Rautatea lor m-a inasprit. M-a facut sa nu-mi mai pese de inimioare, flori, fluturi si totusi ma bucur de ele in secret ca un copil caruia ii e interzis sa iasa la lumina. Am invatat sa iubesc copiii si sa imi exprim partea copilaroasa. Cu al meu pot fi nebuna, nebunatica, tot ceea ce nu am fost cu altii. Nu am bariere cu el. Ma asculta, dar…Uneori am impresia ca eu caut total altceva si as lua-o de la cap. Sexul nu e iubire, iubirea nu se declara prin sex oricat de bun ar fi el. Doarme. Eu fierb de nervi. Nici cartea nu mi-o termin azi de nervi. De ce? Pentru ca e gelos pe succesul meu de zi cu zi. Eu ii spun fiecare bucurie, fiecare moment frumos si el e gelos. Vrei sa ai ceva? Munceste, nenica. Munceste sa curga transpiratia pe tine si vei avea. Ala e succes, aia e bucuria care iti lipseste tie. Trebuie sa meriti tot ce ai doar asa vei invata pretul si valoarea lucrurilor.

As fi vrut sa fiu mereu senina si indragostita. Sa iti spun numai lucruri frumoase, ca iubirea e vesnica si ca fluturii nu mor niciodata, dar lumea e cruda, dragule. Nu ai bani, nu existi! Banii cumpara tot si fara bani esti nimeni. Viata e de rahat, trezeste-te! Sa fii adult e de tot rahatul. Mai bine departe decat in Romanica. Tare as scrie-o cu litera mica, dar ma trage constiinta de mana. Oi fi vrand tu sa-mi implinesti visele si sa-mi fi alaturi, dar fara bani o sa murim imbratisati in frig si jeg. Visele mele sunt prea largi sa le intelegi si stiu ca scriu incoerent, dar nu stiu ce simt, nu stiu ce scriu. Imi vine sa plang, dar nu mai am lacrimi de cand cu zeul. Imi vine sa fug, dar nu as fugi decat cu tine. Fara tine e greu, dar si cu tine e ca dracu de la o vreme. Simt ca esti altul, ca esti tot ce uram si ti-am zis ca urasc. Simt ca te schimbi si esti tot mai prostanac, mai batut in cap, viciile tale ma enerveaza. Nu iti admir fumurile, nici tigarile, nici berea. Le urasc ca pe lipitori si le-as strivi cum omor paienjenii cand ii vad pe podea. E un sentiment ciudat sa te iubesc, dar sa urasc parti din tine. Nu stiu cat o sa mai suport. Daca nu te schimbi, daca nu iti ceri iertare pentru tot circul de azi simt ca o sa dispar exact cum ti-am zis ca o sa-ti fac daca nu-mi convine ceva. Fac 24 ani in curand. Nu mai am 4 ani de pierdut. Nici macar 2 nu mai am. Vreau sa-mi traiesc viata, acum sa-mi cladesc succesul. Nu mai am timp de pierdut. Daca mor maine? Daca mor maine si nu am facut nimic din ce-mi doream? Lumea e rea si o sa scriu eu si despre asta, despre munca, despre joburi si sanse. Am de zis multe, timp nu am. Mi-e somn si mi-e greu sa ma imaginez iar singura. Era bine cu tine cand ne iubeam, dar creste iarba tacerii si furiei intre noi. Ma intunec…

I-am zis ca daca plec de aici parca vad ca tot in Bucuresti ajung si stii ce mi-a zis?

Daca pleci in Bucuresti pe mine cui ma lasi?

Sa dea dracu daca m-am gandit la asta. In afirmatia: nu o sa mai am job si o sa mor de foame, fix el conta!

Mi-a zis sa ma obijnuiesc cu ideea ca nu mai sunt singura. I-am zis ca asa m-am obijnuit de cand am ramas singura, sa fac totul pe cont propriu. Nu e nici greu, nici usor. Poate a fost greu la inceput, dar nu mai e. E obijnuinta!

Uneori simt ca suntem ca astia 2 din videoclip. Ne certam si ne departam doar sa ne apropiem iar. Alteori il vad in el pe fostul, pe un EL pe care nu l-am cunoscut inca si e amuzant si grotesc ca mi-l doresc. Il doresc! Ma atrage ca un magnet. Nu stiu ce dracu am de tot imi plac bad boys.