Alta gura de metrou


Saptamana asta doua persoane pe care le admir sau simpatizez in vreun fel de neinteles m-au lasat masca. Credeam ca lumea se duce de rapa cand am aflat asta: oamenii care pareau fara sentimente au suflet. Cum e posibil asa ceva?

Ea e mai depresiva decat mine, intr-o situatie mai adanca decat rahatul facut terci din viata mea si el e…la pamant. Cand m-a sunat m-a lasat masca. Mi-a rascolit in stomac acea stare de rau. Imi vine sa vars. Stiu de ceva timp ca durerea din dragoste imi face rau. Ea ma lovea cand imi povestea de el, vocea lui ranita m-a lovit in stomac. Imi vine sa vars produsele de patiserie pe care le-am mancat in gara cu atata pofta inainte sa vin acasa pe pamantul fagaduit. Ce se ofera aici? Nimic. In gara de Vestnu se ofera nimic. Aici timpul sta in loc printre boschetari jegosi fara sa te lase sa inaintezi. De aici nu pleaca nimeni!

I-am simtit durerea intr-o conversatie de un minut si am stiut ca nu mai poate vorbi pentru ca doare. Toti capricornii se izoleaza imediat dupa o despartire crezand ca le va face bine. Stii ce fac de fapt? Se retrag intr-un colt sa gandeasca fiecare clipa, fiecare gest pana cand izbucnesc in lacrimi urland la pereti ca viata nu are rost fara persoana iubita si gandindu-se ca maine se vor sinucide. Au atatea “maine” in cap incat si ei uita cand au fost ultima oara fericiti. Bucurosi ca fericiti nu se prea intampla sa fie.

Nu stiu cine, nu stiu cum e, o fii blonda, o fii bruneta? O fii mai slaba ca mine? Cert e ca sex simbolul orasului e ranit si imi pare sincer rau. Cel mai greu e sa suferi din dragoste. Mai rau e ca nu vor sa vorbeasca despre asta. Barbatii sunt de neinteles cateodata. L-as fi tinut de mana pe pat sau in brate cat timp mi-ar fi povestit. Nu vreau sa ma priveasca imaginandu-si-o pe ea, asa ca l-as fi pus sa vorbeasca privind tavanul. Nu as suporta sa vad in ochii lui o pasiune, atractie, duiosie, blandete care nu e pentru mine. Am mai facut pe blonda cu ochii albastri si nu a fost prea ok. Chiar si cu o peruca in cap, ochii nu mi se vor schimba. Oglinda va reflecta mereu aceeasi Oana pe care o stiu. Ciudat ca nu poti tine minte cum aratai acum cativa ani in oglinda desi e aceeasi oglinda.

M-a rascolit. Am reactionat aiurea. M-a pufnit rasul. eram prea socata sa stiu cum sa ma exprim si recunosc: uneori chiar dau cu bata in balta. Nu stiu pur si simplu cum sa fiu delicata. As vrea sa zic multe lucruri dulci, dar eu nu mint.

E grava treaba. Sa simta si el o data ceva si sa se termine.

Eu sa ma indragostesc in ultima seara, cand nu credeam ca va fii ceva si sa se duca naibii. Inca imi amintesc mainile lui puse delicat pe mijlocul meu. Inocenta de copil, forta de barbat. M-am jucat cu el pana cand s-a saturat. Soricelul a fugit de pisica si nu de frica. Doar din concluzia ca eu nu l-as fi iubit niciodata. Cand incerc si eu sa fiu 100% sincera, sa spun de la inceput ce va fi si cum, atunci oamenii se sperie. Oamenii te plac, dar isi pierd interesul. Horoscopul zice ca imi voi intalni marea iubire intr-un loc neasteptat intr-un moment neasteptat. Tot el zice ca daca sunt singura voi mai fi singura o lunga perioada de timp pentru ca ma preocupa alte chestii. Vreau pe cineva, dar vreau sa am libertate. Multa. Sa nu ma intrebe nimeni de ce plec in oras o data la 2 zile uneori cam fara rost sau imi fac unul, sa nu imi ceara bonurile si socoteala a banilor, sa nu ma intrebe de ce sunt trista, de ce par pierduta, de ce am fata de copil inocent sau de ce fac poker face.

Am inteles ca poti iubi un om fara sa stii asta. Ca se termina exact atunci cand iti controlezi frica sfarsitului. Ca oamenii vor intotdeauna ceva de la tine. Ca daca intr-un loc esti regina in alta esti doar o necunoscuta sau mai rau, doar noua vecina de la 2. Ca nimic nu e stabil sau pentru totdeauna. Ca oamenii au sentimente rar si iubire si mai rar. Ca trebuie mereu sa inveti pentru a-ti mentine pozitia sau statutul si multe multe alte lucruri care suna mult mai filosofic in capul tau.

Visele incap doar cand le pui pe perna. Ma duc acolo cu inima stransa. Mi-e rau. Iau o pastila, ma calmez. La metrou sunt in lumea mea. Uite harta, hai ca ala de la stanga e. 3 statii si schimbam la Victoriei. Hai pe scari. La dreapta. M2 2 statii si ajungem. Pe unde sa iesim? A zis la stanga pe sosea? Nicolae Balcescu, unde naiba e Nicolae Filipescu? Intreab-o pe femeia aia! Intreaba-l pe omul ala! Porneste GPS-ul. Hai inainte, uite ca ne arata exact. Inca 140 metri. La dreapta. Hai la semafor. Hai mai repede ca se face rosu. Inainte si ladreapta. Nu e asta. Mai mergem. Cat e ceasul? Off, intarzii la interviu cu tine. Nu cred ca e aici. Hai ca am ajuns. In ma-sa cu strazile lor de 5 km. Iar am dat banii pe drum aiurea.

Ce sa-ti zic eu tie? Ca o sa fie bine? Asta mi s-a spus si mie. Nu a fost niciodata bine. A fost o clipa de un bine fals apoi am avut 4 luni super si acum sufar dupa el de parca mi-ar fi oferit cerul cu toate stelele sale. Stii, au trecut aproape 15 luni si inca sufar. Inca il visez, inca mi-e dor de el, inca il vreau, inca il caut. A devenit obsesia mea. Stii cum sunt capricornii cand isi pun in cap ca-si doresc ceva. E greu sa treci peste. De cele mai multe ori treci peste un chip dragut cu unul mai dragut. Un fel de oja peste oja. La final stii ca ai 1000 de straturi si ca arata oribil, dar aia e unghia ta. Nu poti da niciun strat jos. Te reprezinta.

Ce pot sa-ti zic? Ca vei intalni alta. La cum te invarti tu si ce vrajeala aparent sincera ai nu va fi o singura “alta” in viata ta de maine incolo. Vor fi mai multe. Tu te stii mai bine. Ca vei mai iubi? Ca vei mai suferi? Ca va fi si mai rau? Ca nu e nici prima, nici ultima? Nu vreau sa te sperii.

Pot sa-ti zic ca va fi ok. Pot sa te mint. Poate acum te mint. Asa m-a mintit si pe mine el. Eu plangeam, el zambea compatimitor. Nu intelegea ca el era capriciul meu. Ca iubirea pentru el era singurul lux pe care mi-l permiteam. Ca il iubeam cu sufletul inocent ca zapada.

Pot sa iti zambesc. Vei crede ca-s tampita. Sau, cine stie, poate vei zice ca te-a ajutat. Nu stiu ce sa-ti zic sincer. O sa-ti zic mai multe din tot ce-mi trece prin cap cand o sa te vad. Poate o sa te simti mai bine.

Va fi OK…

Toate visele mi s-au spulberat incet. O sa-ti povestesc curand…

Advertisements