Amintiri din viitor


Lumea se schimba incet-incet. De fapt cu o viteza uimitoare.

Locurile familiare raman in urma, plec mai departe de atat si zambesc uitandu-ma in urma. Nu-mi sterg rujul de pe cana de nes cand beau ultima gura inainte sa fug pe usa ca iar abia prind masina. Imi zboara pasii pe sosea si ajung repede in statie. Scotocesc dupa bani, bag telefonul in buzunar, toti taranii se uita uimiti la mine: inca nu inteleg unde m-am angajat de ma imbrac asa. Imi asez usor bluza alba sa nu imi dezveleasca sanii in vreo pala de vant si intind inca o data reverul sacoului rosu. Ma urc ultima sa ma las admirata si plec. Inca o data iau in geanta tot ce am nevoie. Ajung acolo si am pe lista vreo 10 lucruri. cum tot am chef de pierdut timpul mai pun un lucru si inca unul in cos uitand ca tot eu le car injurand pana la masina cand plec. Nu conteaza, am bani sa le iau azi. Ma mai holbez la 1001 lucruri pana ies. Mai multi tipi aranjati, la costum, genul pe camasa caruia ti-ai lasa apasat urmele buzelor tale rosii ca focul. Ii privesc indiferenta si trec pe langa ei. Ma intalnesc cu un vecin care ma intreaba daca m-am angajat. Ii zic ca plec in septembrie. Ma intreaba inca o data sa fie sigur si eu ii confirm in timp ce-mi cantaresc strugurii. Nu gasesc tasta. Intreb in barba: Unde naiba e? Apare o mana ca din cer si imi apasa pe ce nu vedeam eu. Imi iau eticheta si o lipesc, ii multumesc fara sa privesc mai sus de mana cu o forma draguta. Plec. Mai pun cateva chestii in cos pana ajung la casa. Imi fac planul. Mai am de luat multe pana le fac pachetul ala. Mai au nevoie de multe si eu o sa le iau tot ce le trebuie. Pentru ca pot sa fac asta! Pentru ca vreau sa fac asta! Pentru ca daca iubesc ajut. Pentru ca vreau, pentru ca pot!

Mai multe linkuri pastrate intr-un document. Incep sa sun cu laptopul pe picioare. Intreb, dau informatii, fac programare, las emailul, notez si inchid. Apoi o sun pe ea si ii zic ce am facut, ce am aflat. Mergem cat de curand si simt ca-mi explodeaza pieptul de bucurie. De luni m-am apucat de aerobic si abdomene. De asemenea mananc mult mai putin, ma cam infometez, dar sincer, simt ca ma subtiez. De la 64 vreau sa ajung cel putin pana la 60. O sa slabesc cand o sa plec. Stresul o sa ma faca praf si tocmai de aia abia astept. Sa-mi iau viata in maini cum am visat de cand l-am cunoscut pe el. Cand am vazut cum traia, ce facea. Mi-a placut mult, nu i-am zis niciodata ce vise am. Nu am vorbit niciodata cu nimeni despre lucrurile din adancul meu. Multi cred ca-s doar o proasta emotiva, timida, fara ganduri, fara vise sau planuri de viitor. Habar nu au ce am in cap, cate as vrea sa fac. Si o sa le fac. Mi-am facut o mie de liste si incep usor-usor sa bifez ce e acolo. Imi creez obiective si le indeplinesc. Doar asa pot sa-mi pastrez sanatatea mentala. Nu vreau sa innebunesc de plictiseala sau depresie. Am ales sa nu mai vorbesc de ce isi doreste sufletul meu, am inabusit acea dorinta. O acopar in scopuri si obiective de indeplinit. Optimizez procesul, muncesc ca nebuna. Ma trezesc de 4-6 ori in 8 ore de somn agitat. Visez fosti si oameni la care tin. Azi noapte plangeam. Stiam ca o sa ma bucur azi. Sunt optimista, desi deprimata per total. In adancuri. Stiu ca o sa fie bine pentru ca eu o sa am grija de tot, sa fie bine. O sa am grija de mine ca ma iubesc prea mult sa ma pierd, de ai mei, de tot familionul. De cei mici, de cei de varsta mea, de cei mai in varsta. Am grija de ei cum as fi vrut sa am pe cineva langa mine sa aiba grija de mine in orice clipa.

Am respins un capricorn. Nu vreau sa mai aud de capricorni. Am iubit mult unul si s-a dus dracu acum mult timp. L-am iubit in asa fel incat daca m-as intalni acum cu el pe strada mi s-ar umple ochii de lacrimi si m-as intoarce din drum. L-am iubit in asa fel incat toate visele mele de iubire s-au implinit cu el. Cele romantice. Ma facea sa ma simt femeie,  implinita, completa. Ceea ce isi dorea el, ce avea nevoie. L-am iubit incat eram gata sa ma cert cu ai mei sa plec la el cand ma voia acolo. Voiam sa renunt la chestii pentru el, dar nu a stiut niciodata pentru ca nu i-am zis. Nu am vrut sa-i zic pe fata ca as face orice pentru el daca m-ar iubi si daca mi-ar oferi relatia pe care mi-o doream. Acum e prea tarziu sa incerc sa creez ceva cu un alt capricorn. El nu e la fel de destept ca primul, nici la fel de frumos. Nimic nu ma atrage. Pot sa am discutii inteligente cu orice om, dar o relatie inseamna mai mult decat discutii pertinente. Nu mai vreau capricorni cat o sa mai traiesc. Nu vreau sa vindec niciun capricorn dat peste cap. Consum deja prea multa energie sa ma ridic pe mine. Ma dedublez de mii de ori pe zi sa ma regasesc din cand in cand.

Am iubit un scorpion cum nu credeam ca o sa mi se mai intample vreodata. Nu am stiut ca-l iubesc pana cand a disparut. A fugit de mine pur si simplu. Am stat un an singura analizand tot si sa-mi dau seama la final ca nu am niciun defect: asta e personalitatea mea. Nu ii place personalitatea mea si gata! Nu ma vrea pe mine. L-am iubit atat de mult ca de fiecare data cand trebuia sa cobor cu o statie inainte de strada lui am coborat aiurea. L-am iubit atat de mult, am plans atat de mult, am comparat atatia oameni cu el incat atunci cand l-am vazut ultima oara am trecut pe langa el rugandu-ma sa nu calc stramb sa imi rup glezna pentru ca mi se inmuiasera picioarele. Am tinut atat de mult la el ca nu am avut curajul sa-l privesc nici macar din profil, de la departare. Nu am avut curaj sa-i zic “Buna”.  Am tinut atat de mult la el ca in loc sa-i donez un rinichi daca ar fi avut nevoie, cum eram gata candva, am putut doar sa trec pe langa el cu respiratia intretaiata. L-am iubit atat de mult incat m-am schimbat in tot ce-si dorea el sa fiu si in ce eu nu puteam sa ma schimb  la momentul ala. Am facut tot ce m-a sfatuit si in plus si am ajuns undeva mai sus. as fi vrut sa mai vorbesc o singura data cu el sa-i zic ce fac acum, cum sunt si ce gandesc. Doar sa-i arat ce am devenit, dar timpul e trecut. Daca atunci eram gata sa nu-i drumul la mana pana nu l-as fi tras in sus din orice groapa,acum ii dau drumul zambind. Plec. Departe. Departe de el. Nu vreau sa mai tremur niciodata de emotie ca trec pe langa el. Niciun barbat, oricat de bun ar fi cu o femeie, nu merita sa tremuri, sa plangi, sa faci lucruri pentru si cu gandul la el. Nu merita nimic. Uneori am impresia ca nu mai simt nimic. Mi-a ramas mila si empatia. Ura si dezamagirea. Atat. Copila care iubea ca nebuna a murit. Nu mai visez la flori si inimioare roz. Visez la o relatie stabila, un parteneriat. Cineva care sa ma astepte cand ajung acasa si care sa ma sustina in orice vreau sa fac. Sa fie mana grea care ma tine sa nu dau inapoi. Ceva mult mai linistit si mai pasnic. Nu mai vreau altitudini mari, nici adrenalina, nici pasiune fara margini. Inima mea nu mai poate rezista la asa ceva. Sincer, sper sa nu ma intalnesc cu niciunul din cei ce mi-au frant inima. Nu vreau sa-mi reintalnesc nici scorpionul, nici capricornul, nici pestii pe acolo. Nu. Eu sunt altcineva, ei sunt la fel. Fiecare dintre ei e un drum infundat, nu m-ar duce nicaieri daca m-as lasa iar vrajita, prostita subtil.

Am invatat sa gandesc si sa actionez eficient. Sa fac chestii inteligente, care sa merite in timp. Aleg oamenii folosind criterii exigente. Prefer sa fiu singura decat inconjurata de oameni gelosi, invidiosi, gata sa traga pe mine daca ajung bine, daca ajung sus. Ideile mele se invart in spatiu ca geometria care mi-a placut atat de mult si simt emotii prin prisma poeziei. Inca ador cuvintele. Inca ma joc cu ele. Scheletul mi-e acelasi, dar formez noi continente zi de zi. Imi place mult ceea ce vad in oglinzi si in idei, cuvinte. Rasul meu nu mai e de copil. Am regasit ambitia de fier care ma caracteriza in liceu si am updatat-o la vremurile astea pline de mojici si de oameni cu caracter jegos. Alte lucruri au devenit importante. Nu ii mai privesc la fel, desi imi apar pe rand in vise. Dece naiba nu pot scapa de ei nici acolo? Parca nu ii aveam in amintiri si in cap adanc ascunsi…

Povestea mea nu se va termina aici decat daca prin vreo gluma nesimtita a destinului ma va imbolnavi de leucemie sau de cancer. Un infarct, ceva. Am avut in familie, e normal sa ma tem undeva adanc in mine. Veti mai auzi de mine si daca nu veti vrea sau daca eu nu voi vrea asta. E inevitabil.

Nu mai simt nimic din ce simteam acum un an, acum doi. Mult mai matura si mai responsabila, imi place ceea ce sunt. Am impresia ca dau de oameni buni oriunde merg. Ori ma avantajeaza fata, ori politetea. Tind sa cred ca a doua varianta.

8:55 Vreau sa iti marturisesc ceva.

9:00 suna alarma, ma trezesc. Bag mana sub perna si scot telefonul. am un mesaj.

9:01 Ce? Nu imi zice ca…De fapt nu imi zice nimic. Decat sa ma faci sa ma oftic, mai bine nu zice nimic. Nu mai da nimic si gata. Ma obijnuiesc mai repede asa.

9:05 Nu. Chiar e de bine.

9:06  Zi-mi ca sunt curioasa.

9:10 Mai incolo nu am timp acum.

pfff.

9:13 Mi-am dat seama cam tarziu ca tu de fiecare data cand te-am cautat mi-ai fost alaturi oarecum. imi place ca stii ce vrei si stiu ca ti-e drag de mine ( si mie mi-e drag de tine) si m-am decis sa las mistourile si sa avem o relatie serioasa.

wow. te puuup

Peste 24 ore pauza. O pauza luuuuuunga.

Eu nu dau nimic, nu ma mai ploconesc atat.

Mortii matii…Iar m-ai dezamagit…

Data viitoare cand o sa ne vedem o sa-ti dau un pumn in fata chit ca-mi rup degetele…

Nimeni nu merita nimic…

Advertisements