See you again


A plouat zilele astea. De fapt a plouat in fiecare zi.

Miroase a tei ud si stranut mereu de la polen. Ma irit de la polen si ma mancanca pielea de mor.

Miroase a tei si m-as imbata…cu tine, cu saruturile tale vii si calde. cu vodka dupa licenta. Imi pare rau ca la fiecare succes nu pot sa te sun sa iti impartasesc bucuria mea. Ca nu o sa-mi mai zici niciodata congrats si ca in fiecare pereche de ochi negri din filme sau din autobuze straine nu esti tu…

imi pare rau…ca nu o sa te mai vad niciodata. ca nu am unde. ca nu am cum sa te mai sarut o data, doar o data. imi pare rau, ca nu esti tu cel care m-a uimit, zapacit, innebunit efectiv spunandu-mi ca ma iubeste de mult timp…

imi pare rau ca totul a fost atat de scurt… ca nu am avut timp sa iti arat ce potential am, unde o sa ajung, cine sunt si ce o fiu…imi pare rau ca nu te-am sarutat mai apasat, ca nu ti-am lasat urme adanci pe piele, in obrazul cu barba perfecta, pe pielea incredibil de alba si de curata, spuma cum zic eu, pe buzele subtiri, dar aprige. Imi pare rau ca nu ai amintiri frumoase, memorabile cu mine. ca nu am zis nimic deosebit, ca nu stii cata poezie, cata traire, cata arta, cata viata, cata dorinta, cata pasiune, cate vise, cata ambitie, cate idei zac ingramadite in mine.

Imi pare rau ca ma lasam intimidata de puterea si autoritatea vocii tale si ca deveneam proasta in ochii tai. Nu m-a anulat nimeni ca tine si inca nu am gasit omul care sa ma fascineze in acel mod care da dependenta. Ramai visul meu cel mai frumos, dorul cel mai adanc, tristetea care cresteaza pielea punand sare pe sangele ce curge incet si visiniu. Ramai cel mai bun lucru care mi s-a intamplat, cel mai bun lucru care ar putea sa mi se intample vreodata. Daca scriu inca, daca doare inca, daca nu iubesc pe nimeni inca, daca exist inca, e doar pentru ca sper ca we’ll meet again on the other side. Ca o sa te vad in alta parte, in alta gara, pe alta strada, urcand in alt taxi, pe alt peron, in alt metrou. Acelasi zambet fara griji cand te faceam sa razi, aceleasi cearcane flamande cand lucrurile nu iti mergeau bine si ne consolam unul in bratele celuilalt. Nu m-am plans in fata ta, nu am plans sa-mi vezi durerile, nu imi stii traumele, nici adolescenta, nici copilaria. Stii doar…ce eram eu la 21. O naiva, o inocenta, o fricoasa, o tematoare de judecata si critici. Critica ta durea cel mai tare si imi venea sa-ti astup gura mare cu un sarut fara sfarsit. Sa taci cand imi descoperi corpul si cand ma dezbraci de foite de matase fara sa-mi dau seama. Cand degete de vis imi gadila pielea sensibila, cand saruturi vii ma fac sa fremat sub atingerea lor de fluturi.

Il mai iubesti?

ha,ha.  Nu, sigur ca nu. Doar imi amintesc clipele frumoase cu el.

Nu stiu cine esti si ce ai vrut de la mine. Inca nu stiu cine esti. Unde esti e variabil. Esti intre aici si acolo. Undeva in intervalul asta esti de gasit, dar eu nu am mai multe corpuri si nici tot timpul din lume sa te astept in gari pustii. Mi-e sete…de ce? De liniste. Cu sau fara tine, mi-e liniste din ce in ce mai rar.

Lasa, fata. Nu mai suferi dupa el. Gandeste asa: poate el nu a fost menit sa ramana cu tine, ci rolul lui a fost doar sa te invete sa devii puternica.

Poate ca ai dreptate. Orice ar fi, ramane cel mai special om pe care il cunosc si nici 1000 de barbati sau 10 iubiri pe bune nu ma vor face sa ii uit numele sau chipul angelic, demonic. Zambesc si ma ridic de pe banca. Orice ar fii, mergem inainte.

Te astept langa mine, oriunde ai fi, orice ai fi facut, ai locul tau aici. In viata mea e gol.Locul tau la masa e gol. Nu tin pe nimeni de mana in dreapta mea in taxi. Merg mereu singura. Mi-e destinat sa fiu singura mereu. Presiunea ma doboara. Mi-e greu, desi zambesc. Tot sustin ca ma descurc orice ar fi. Acum am griji, acum iti inteleg cearcanele si orele tarzii de somn. La 00 ma simt fresh si as mai lucra la licenta. Totul e decalat. Lucrurile acasa nu sunt roz, sunt sangerii. Sangerie e vena care-mi pulseaza in cap si-mi zice sa nu ii dau una cand ma scoate din minti. Fiecare are traumele lui. Tu nici nu le stii pe ale mele. Eu pot doar sa-mi imaginez o parte din ale tale din nimicurile pe care mi le-ai zis. Pot doar sa-ti pastrez o amintire frumoasa desi nu iti doresti asta si tu nu intelegi ceva. Nu pot sa te urasc, pot doar sa te ador in felul meu dark and twisted pentru ca intr-un final…Esti tot ce mai am. Amintirea ta a ramas in timp. E aici cu mine. Nu, nu am innebunit. Am doar o picatura imensa de poezie in mine. Reminiscente din liceu. Eram fericita in liceu. Il iubeam, ma iubea, il innebuneam, ma innebunea. El gelos, eu geloasa, el posesiv, eu posesiva, el indiferent, eu nebuna. De iubire, bineinteles! Aveam timp sa citesc, puteam sa ma concentrez. Puteam sa invat orice ar fi fost. Daca el venea beat si urla pe veranda eu stingeam lumina si cu telefonul sub plapuma pusa in cap scriam la mate.Tu erai acolo sa vezi asta si sa mi-o spui peste mult timp: atunci mi-ai vazut ambitia. Acum m-am molesit, desi sunt mai tare ca oricand. Cand ma enerveaza, ambitia mea se rezuma la: in curand plec si il las dracu aici, doar la inmormantarea lui vin sa pun muzica la maxim!

Nu stiu de ce mi-e dor sau cel mai dor. Mi-e dor de mine sau de nimic. Nici eu nu stiu. Zilele trec incet, ca un melc beteag si eu astept sa treaca licenta, sa treaca saptamana asta, sa treaca vara, sa-mi treaca viata de parca mai departe ar veni ceva nou si inedit. Nu te mai iubesc cum credeam ca o fac, nu mai sufar, nu mai plang de mult timp. Sunt tot aici unde ma stiai, tot cu fata aia inocenta cand nu stiu ce exprim. Tot fata cu biblioteca de 500 carti castigate pe net, tot scriu, tot suflet mare am. In mare, scheletul mi-e acelasi, dar daca ma privesti cu atentie vezi ca nu mai sunt la fel. Ca privesc altfel si ca sunt un pic mai smechera, mai aroganta, mai mandra de mine, mai mandra de tine.

O sa renunt la amintirea ta cand altul ma va face sa mor dupa el si nu e greu, dar eu nu mai dau sanse nimanui. Nu ies la o cafea cu orice idiot, nu imi mai pierd timpul sa cunosc oameni. Satula de toti si de toate, merg doar spre lumina succesului. Am un vis, de fapt mai multe si o sa mi le implinesc singura. Nu am nevoie de sprijinul nimanui. O sa reusesc pe picioarele mele. Sunt sigura, sunt ambitioasa, pot sa fac fata oricarui program tampit la munca. Asta ma asteapta oriunde as fi. Stiam de la inceput ca dupa facultate ma angajez. Stiam ce va urma cand acum cateva luni am decis sa renunt la master. Nu pot sa le fac pe toate oricat de superwoman m-as da eu.

Ramai amintirea mea frumoasa, chipul ala drag dupa care tanjesc la fel de mult cum tanjesc sa ii vad fata lui Eminescu. Ramai…ceva indepartat care nu isi va intoarce fata la mine orice as face. Drumurile noastre s-au separat demult, cand inca mai exista speranta. Cand doar din mandrie nu te-am mai cautat. Peste oluna cand am sunat iar, cand inima statea sa-mi iasa din piept…Numarul era inchis. Disparusei definitiv. Ti-am scris… cu inima in pioneze sa nu cumva sa imi raspunzi. M-ai ignorat. Acum inteleg si vad bine totul. Mi-a fost de ajuns sa te mai vad o data sa inteleg ca tu nu mai esti de mult timp al meu, ca faza asta a trecut, ca nu mai e nicio sansa, ca TU nu MA mai cunosti. Si cate am vorbit, si cate s-au intamplat pe aceeasi strada insorita. La capatul strazii tale inca mai cresc flori inalte si galbene de floarea-soarelui.

Mie inca imi creste par dulce si moale negru ca abanosul. La fel de inchis ca al tau.

Si ce bine ne statea in oglinda. Tu, inalt, slab, alb. Eu, mai mica, de protejat, ciocolatie si cu forme.

Stiam ca o sa pleci. Ce imi face bine, ce ma face fericita nu ramane in viata mea. Nici macar o poza nu ai vrut sa imi dai. Mi-e dor…de noptile in care in casa ta ma simteam acasa. Ca si cum as fi avut un cuplu cu tine, ca si cand ziua se incheia de parca am fi stat impreuna. Aveam o senzatie stranie de “ma simt bine aici, dar mai ales cu tine, oriunde as fi”. Era locul in care ma simteam eu, desi nu vorbeam si nu ma comportam ca eu pentru ca ma initimidai, ma anulai intr-un mod placut. Niciodata nu stiam ce sa iti zic de viata mea, ce te-ar interesa, ce anume ti-ar face placere sa auzi. Imi placea cand ma certai ca uitam sa-ti dau mesaje cu orele sau cand ajungeam acasa si ma faceam ca ploua desi tu zisesei sa te sun cand ajung. Promiteam mereu, dar nu sunam niciodata. Nu voiam sa te deranjez, cine stia pe unde esti si cu cine cand sunam eu si sincer, credeam ca zici doar asa, sa te auda taximetristul si sa creada ca ai grija de mine si ca ma iubesti. Oricum, ai fost si ramai mai real in sentimentele nedeclarate fata de mine decat oricine mi-ar fi promis x chestie. Erai…

Erai scanteia aia care ma ajuta pe mine sa devin un foc pe langa care indienii sa desfasoare x ritual cu rezultate chiar a doua zi. Erai ceea ce ma facea fericita si imi lipseste bucuria aia care imi spargea pieptul cand alergam prin casa sa ma pregatesc sa ma intalnesc cu tine. Mereu ma luai pe nepregatite. Mereu ma enervai si era cea mai placuta enervare ever. Eram eu prea mica, prea fraiera de te pistonam cu chestii tampite cand puteam folosi timpul ala sa invat cat mai multe de la tine. Nu intelegeam prea multe si nu voiam sa fac in momentul ala ce ziceai tu. Acum inteleg tot si as da orice sa mai am o ora, doar o ora de conversatie magica in casa ta, oriunde ai fi acum. Am inteles ca sunt putini oameni deosebiti, speciali in lume si ca sunt norocoasa ca te-am intalnit si ca am avut ocazia sa invat sa traiesc de la tine.

Sa traiesti 1001 de ani si..see you next time!

Il mai iubesti?

Ha,ha. Nu, sigur ca nu. Doar imi amintesc clipele frumoase cu el.

Advertisements