Ultima stea


M-am oprit intr-un loc si am asteptat.Ce?Nimic.Nu avea sa sune telefonul pentru ca nu il aveam cu mine.Am inspirat si am incercat sa-ti urmez sfatul.Privind stelele incercam sa ma simt mai bine.

Acum un an eram distrusa.Stateam afara la ore tarzii privind stelele amintindu-mi cat de frumos fusese si intreband in zadar de ce s-a terminat.Am renuntat de mult timp sa ma mai intreb.Din aceleasi motive pentru care eu insami zic “adio”.Le stiu mai bine.

Nu mai suna telefonul,mesaje nu il mai fac sa vibreze.L-am incarcat degeaba.

Azi m-am certat cu cineva drag mie.Am avut o zi nasoala presarata cu lucruri proaste.M-am intristat,m-am enervat,am tipat cu o voce straina,ragusita si obosita.I-am zis persoanei aleia sa plece ca o iau la bataie.NU m-a mai scos nimeni din sarite asa de mult de mult timp.Suna aiurea,dar e real.Toata lumea asteapta de la mine ceva de parca as fi datoare cuiva cand eu nu cer nimanui nimic,nici macar mie.

As fi vrut sa vorbim ore intregi despre stele,vise,vieti anterioare,coincidente si mistere,dar cum mi se intampla mie de obicei,cunosc numai oameni minunati si foarte inteligenti care nu vor sa-mi ramana in viata.Cu nimic mai presus decat ei,ti-ai luat bagajul si ai plecat din gara vietii mele.Fara sa stii,am facut atac de panica dupa ultima noastra discutie si cu greu mi-am revenit.Devin din ce in ce mai slabita si risc sa cad grav in depresie.Simt semnele cum apar si reapar la fiecare lucru nasol care mi se intampla si incerc sa ma stapanesc,sa ma imbarbatez.Nu mai am nici mentor,trebuie sa imi gasesc.O sa fie fata.Mi se intampla atatea lucruri nasoale si nici macar nu am cu cine le discuta.E atat de frustrant.Vad in jur numai oameni obsedati sa obtina ceva de la ceilalti oameni si incerc sa ma feresc de ei.Toti cei care mi-au facut complimente au mintit sperand sa le dau ceva.

E atat de urat sa nu ai cu cine vorbi despre problemele tale pentru ca in ochii lor pare ca te milogesti,ca le ceri sau le bati apropouri.Mai nou nu ai voie nici sa pomenesti ca ai vreo problema.Relatiile dintre oameni se schimba devenind nule sau fara vreo profunzime sau valoare si ma ingrijorez: nu vreau sa traiesc intr-o lume ca asta.

Am baut cola,am mancat ciocolata,pot privi stelele pana la 6 dimineata.Ca as incerca sa dorm intrebandu-ma in van de atatea mii de ori “de ce?” sau ca as face asta,mi-e totuna.LA fel de neproductiv.Nimic nu o sa se rezolve maine si sper sa nu-mi vars nervii pe nimeni,sa nu mai pierd pe nimeni in zilele ce urmeaza.Incep facultatea,ar fi trebuit sa fiu fresh,gata sa am mari reusite,ambitioasa si puternica.In schimb sunt lovita in piept si orice suparare imi zgandare inima facand-o sa ma intepe ca o nesimtita si ma simt ca o leguma deprimata.Fara speranta in oameni intr-o stare latenta,pur si simplu obosita de viata,de speranta,de dorinta de a incerca,nu mai vreau nimic.Nu mai vorbesc cu nimeni,despre nimic si o perioada o sa stau sa meditez alte lucruri decat meditam acum 6 luni sa zicem,poate o sa ma calmez,poate o sa ma vindec complet o data si odata si sper sa nu se intample la 30 ani ca vreau sa imi traiesc tineretea,sa profit de timp,de ocazii,de tot ce-mi ofera varsta pana in 30.

Azi am vazut un copil si m-am intristat.Era asa dragut,adorabil…Acum 2 ani mi-as fi dat o palma daca as fi zis asa ceva.Azi imi venea sa plang.Visul meu de a avea copii s-a spulberat.Nu gasesc un om sa ma iubeasca sau cel putin sa vrea sa inceapa o relatie cu mine,d-apoi unul sa vrea sa faca un copil cu mine.Ii priveam capul blond si ochii vii si veseli si-mi venea sa intorc capul si sa incep sa plang sanatos,asa,cu sughituri,ca un copil chircindu-se in pozitia fetusului.

Ma doare capul desi nu am somn si as fi vrut sa pot vorbi cu cineva despre tot.Cineva care pur si simplu sa ma inteleaga.O sa mor cautandu-l.

As fi vrut sa-mi zica un baiat,nu o fata:”Nu plange! Daca plangi tu,plang si eu…”.

As fi vrut sa ma astepte cineva azi acasa cu pastile si mancare calda.

As fi vrut sa ma intrebe cineva “Ce ai facut?Cum a fost?” si sa aiba tupeul nesimtit sa ma asculte cand incep oftand sa vorbesc incet,domol si obosit.

As fi vrut sa am cu cine visa si cu cine vorbi cand ma simt singura.

As fi vrut sa ma faca cineva sa rad si sa-mi stearga lacrimile cand apar.Rar,dar inca apar.Inca am suflet.Nu m-am transformat intr-o scorpie fara pic de suflet.

As fi vrut ca cineva macar sa mimeze ca ii pasa.De mine,de sufletelul meu.Ca in fond orice monstru e un sufletel si cu iubire poate redeveni ce a fost odata.Lumina si bunatate.

As fi vrut sa pot plange,sa am lacrimi,sa las pastilele de stres,sa plang pe umarul cuiva si mangaindu-mi parul sa zica:”Shhh,o sa fie bine…”.Si as mai fi vrut sa il cred.Simplu,fara dovezi,demonstratii,artificii.Doar pentru ca ochii lui nu au indraznit pana acum sa ma minta si ma incredintez mainilor si cuvintelor lui ca o oarba fidela.

As fi vrut…multe lucruri care nu s-a intamplat si nu mai are rost sa le scriu.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s