Scrisoare catre mamaia


Draga mamaie,

mamaia

iti scriu pentru ca nu am mai vorbit de mult timp.Ultima oara ti-am curatat mormantul si nu eram singura sa-ti pot vorbi degajat.Ti-am spus multe,dar doar in gand.Nu cred ca au ajuns cuvintele aproape de urechea ta.
Cand ai murit eram un copil.Timpul a zburat si anul asta s-au facut 9 ani.Nici nu ai apucat sa ma vezi domnisoara.Imi amintesc si azi cum imi ziceai scolarita cand veneam de la gradinita si cum ma enervam si iti ziceam mereu:”Nu sunt scolarita, sunt la gradinita!”.Eram atat de incapatanata si orgolioasa.Daca ma gandesc mai bine la trecut,am fost asa de cand ma stiu.

Imi pare rau ca bolile alea te-au rapus atat de devreme si ne-au lasat pe mine si pe ai mei singuri intr-o curte, intr-o lume prea mare.Imi amintesc de tine si imi dau lacrimile.Probabil ca dupa atat timp imi aduc aminte doar lucrurile bune.Am tendinta sa fac asta.Ciudat,nu m-am mai gandit de mult timp la tine si nu am prea multe amintiri frumoase.Stii in seara asta ma uitam la Le grande vadrouille si mi-am amintit de tine.Serviciul ala de cafea,alea doua cescute albastre stau frumos in servanta mea.Mi-e drag de ele pentru ca stiu ca le-ai primit de la un german in timpul ocupatiei sau razboiului.Tu stii mai bine.Mi-am amintit asta cand am vazut ca in film erau si nemti.Nu m-am mai uitat de mult timp la pozele tale,dar stiu ca tata zicea ca aveai parul blond,carliontat.In poze nu-mi pot da seama de culoare,dar are dreptate,aveai par frumos.Eu nu l-am vazut niciodata.Stii,cred ca am mostenit parul tau.Imi place asa carliontat.Aaa, mai stii ca aveai o alunita rosie pe partea stanga a spatelui?O am si eu.De la o vreme am si eu dureri de inima.Pana si boala am mostenit-o de la tine.

Mi-e un dor nebun de copilarie,de momentele cand ma iubeai,nu mi le mai amintesc,dar simt nevoia de iubire mai mult ca oricand si acum mi-am amintit cati oameni am pierdut in anii astia si cati mai am alaturi.
Imi amintesc ca veneam de la scoala si cateodata ma chemai sa mananc cu tine si cu tataia.Faceai niste oua prajite grozave.Niciodata nu le-am mai simtit gustul de atunci.

Am cateva poze de cand eram mica.Ma tineai de maini ca sa pot sta in picioare pe o masa.Aveam niste ochi imensi pe o fata mult prea mica.Zambeai atunci.Erai fericita sau mandra de mine.Nu stiu.Nu ai mai apucat sa ma vezi la liceu,de facultate nu mai zic.De fiecare data cand aud colegii vorbind de bunicii lor ma enervez: voi de ce nu ati mai trait 10 ani sa ma vedeti mare?
De ce?

Stii,cred ca sunt mai inalta decat erai tu si seman cu tati.Cred ca m-ai placea daca m-ai vedea,daca m-ai cunoaste…Mi se spune ca-s frumoasa si desteapta,ceea ce zic ei nu conteaza,mi-ar fi placut sa stiu parerea ta.Oare tu cum m-ai fi vazut?Imi amintesc ca odata, cand am venit la tine te-am intrebat cum era pe vremea ta.Cum era cand te-ai nascut.Poate ca daca traiai anul trecut,cand am dat bac-ul ti-as fi impuiat capul cu intrebari despre razboi si poate ai fi avut rabdarea sa-mi raspunzi.Nu vom stii niciodata,nu-i asa?

Imi pare rau ca nu ai avut ocazia sa vezi cat am crescut,cum am crescut,ce am devenit si imi pare rau ca nu-mi amintesc de tine decat vag si atunci nu ai fata,stai cumva cu fata in lumina.Imi amintesc ca ultima data cand te-am vazut erai foarte slaba si aveai pielea prea alba pentru o femeie de varsta ta.Ce e mai trist e ca nici nu stiu ce culoare aveau ochii tai.Nu o sa stiu niciodata daca semanam si nu o sa fi niciodata acolo sa-mi dai sfaturi despre viata si nici nu o sa stiu niciodata cum l-ai cunoscut pe tataia,cand v-ati casatorit sau cum era tati in copilarie.Imi pare rau ca nu vorbesc cu tine mai des si sper ca macar un gand de dor sa ajunga de la mine la tine.Sa ma simti undeva,candva.

Nu o sa stiu niciodata daca ne seamana scrisul sau ce parere ai despre calea pe care am ales-o in cariera.
Nu o sa stiu niciodata tot ce mi-as dori sa stiu si tu nu o sa stii niciodata ca din cand in cand,cand nimeni nu se asteapta,imi amintesc de tine,de voi doi si plang minute in sir.

O sa-ti multumesc mereu ca m-ai iubit cat ai putut si ca i-ai ajutat pe ai mei sa ma creasca.Sper sa ne intalnim candva si sa putem recupera timpul pierdut, sa dam tuturor intrebarilor cel putin un raspuns.
Si cand se va intampla asta,sper sa fi mandra de ce am ajuns si de cum si ce gandesc.

Dorul si stergerea amintirilor sunt cele mai grele lucruri de suportat.Cateodata uitarea numelor/fetelor celor dragi aduce o pala de liniste intr-un suflet zbuciumat,dar cateodata toate sentimentele adormite se trezesc si sufletul se chinuie in spasme cumplite.

Chiar daca nu ti-am zis niciodata,vreau sa stii ca te iubesc si ca as da orice sa petrec acum,cu tine macar o ora.O amarata de ora sa-mi alin sufletul si sa pot merge mai departe stiind ca am avut si eu radacini si nu m-au uitat si ca inca ma recunosc.

O ora pentru eternitate.

Multumesc ca mi-ai citit scrisoarea.

Cu drag a ta,Onuta.

Advertisements

One thought on “Scrisoare catre mamaia”

  1. Hey! Would you mind if I share your blog with my twitter group?
    There’s a lot of people that I think would really enjoy
    your content. Please let me know. Thank you

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s