Primele ganduri


T3

Azi nu e nici mai bine, nici mai rau decat ieri.E doar o continuare a zilei de ieri, un fel de apendice ce asteapta sa i se hotarasca soarta.De fiecare data cand merg printr-o multime de oameni ma uit atent la ei si ma gandesc la ce se gandesc,le observ fetele si incerc sa-i incadrez intr-o categorie,sa le reconstitui povestea din presupuneri.Nu o sa stiu niciodata cine ce fel de om este, de unde vine, daca are familie,ce planuri sau vise are,dar ma ajuta sa nu ma plictisesc.Trebuie sa-mi mentin creierul in functiune.Daca nu vreau sa ma gandesc la nimic, ma culc.E simplu.

Daca insa sunt treaza trebuie sa fac ceva pentru ca daca ma plictisesc devin irascibila si probabil ca o sa ma ratoiesc la cea mai apropiata persoana.Cand sunt nervoasa vreau unul din doua lucruri: ori sa vina cineva, sa ma asculte,sa ma ia cu binisorul si sa ma imbuneze ori sa plece si sa ma lase in pace.Stau singura si gandesc problema pana cand noaptea o sterge si nu mai am nicio problema a doua zi.Daca e ceva important probabil ca o sa ma chinui sa adorm incercand sa gasesc cea mai buna solutie.Sunt orgolioasa, nu vreau sa cer ajutorul,nu vreau sa ma aiba nimeni la mana,sa raman datoare si sa trebuiasca sa pup in dos pe cineva toata viata pentru o favoare.Mai bine incerc sa  fac lucrurile singura desi sunt nesigura pe fortele mele si prind aripi de scurt moment doar cand cineva ma lauda,ma apreciaza,ma trateaza cu bunavointa.Daca nu as mai avea “buba” asta de timiditate/emotie/introvertire viata mi-ar fi mult mai usoara.De 2 ani tot lucrez la ea, cioplesc in ea ca-n piatra moale pana voi ramane doar cu o pelicula de material pe care sa-l port pe dedesubt.De scapat de ea nu o sa scap niciodata, dar de cand m-am mutat intr-a 12-a la o clasa total diferita de a mea schimbarea s-a produs: de cand mi-a incoltit ideea in cap mi-am zis hotarat “trebuie sa ma schimb,asa nu se mai poate” si tot purtand autosugestia asta cu mine am devenit peste noapte fata cu care lumea radea, in jurul careia faceau cerc si pe care ei o doreau aproape.Timpurile alea au trecut.Am ramas prietena cu mai multi din ambele clase si desi nu iesim impreuna vorbim insufletiti de fiecare data cand ne intalnim.Parca am fi prieteni de la 5 ani.Iar prietenii de la 5 ani s-au dus pe garla, au trecut strada cand am aparut eu pentru ca nu le-am dat o amarata de sansa la varsta la care nu stiam eu in ce-ar fi sa ma bag si orgoliul mi-a suflat sansa, stingand-o.

Oamenii ar trebui sa invete la scoli despre oameni, despre tipuri de personalitate,despre diferente si asemanari intre femei/fete si barbati/baieti.Atatia ani de progres industrial si informatic si tot suntem niste animale care nu se inteleg intre ele si care nu isi inteleg semenii.Zilele trecute eram in 30.Vestitul autobuz al studentilor.La o frana inertia m-a impins in spatele unui baiat care era cu prietena lui.In momentul ala s-a intors cu o figura furioasa la mine si i-am zis “scuze”;chiar mi se parea ca formeaza un cuplu dragalas pana cand i-a zis fetei ca daca il calcam pe picior m-ar fi lovit.Ce fel de oameni intalnim in fiecare zi?Oameni intolerabili la greseala?Oameni care ar sari la bataie din orice fleac?Ce ne facem cu ei?Imi cer scuze cand e vina mea,desi aici chiar nu era,m-a intimidat figura aia care ar fi scos si fum pe urechi daca ar fi putut,dar cand nu e vina mea chiar nu am de gand sa ma umilesc in fata nimanui.Nu imi cer scuze sau iertare prea des.Scuzele mai sunt cum sunt,dar iertare nu pot deloc.Parca nu mi-ar iesi cuvintele pe gura.Reactionez stupid in situatii normale.Cand ar trebui sa imi cer iertare ma pufneste rasul,la fel si la unele inmormantari.De ce ar trebui sa fiu trista cand nici nu cunosc omul respectiv?De ce ar trebui sa ma duc,se impune sa ma intreb?Nu stiu.In viata facem multe lucruri pe care nu le dorim obligati de alti oameni sau chiar de propriile idei si conceptii.

Ziceam ca oamenii ar trebui sa invete despre oameni.Da, cred asta cu tarie.Merg pe strada si zeci de oameni trec pe langa mine.Am senzatia ca formam un intreg: turma de oameni care se afla pe strada X.De fapt suntem doar oameni care trec unii pe langa altii pe strada X fara vreun interes sa se cunoasca sau sa formeze vreo relatie,amicitie de exemplu.E atat de greu sa-ti faci prieteni in ziua de azi.Daca ma duc machiata in oras sunt artificiala,daca sunt naturala sunt neingrijita sau saraca.Unde mai e calea de mijloc?Nu mai caut adevarul absolut pentru ca nu exista sau nu e accesibil unor muritori ca mine,sigur ceva superior il detine,dar caut sensul vietii.Pentru ce traim?Pentru ce ne chinuim in fiecare ora a vietii noastre?Chiar si cand stam degeaba ne chinuim sa respiram,sa nu cadem din pat sa facem comotie si sa murim.Evitam sa murim, dar oare cand traim?Cand clipa e adevarata?Cand eram mica m-am certat cu ai mei pentru ca nu imi dadeau banii de buzunar niciodata si le-am cerut alocatia.Dupa plansete si urlete, din partea mea desigur,am primit ce voiam.Mi-au scos ochii ani buni dupa pentru ce copil rau am fost in privinta asta,dar cel putin am primit ce voiam.Atunci credeam ca daca am un portofel cu un milion in hartii de 1000 lei sunt fericita.Eram fericita pentru ca aveam o siguranta.Siguranta ca orice s-ar intampla voi avea bani sa rezolv.Apoi am ajuns sa nu mai fiu centrul universului in grupul liceal in care am intrat,uneori credeam ca din greseala si credeam ca voi fi fericita daca ma voi imprieteni cu cat mai multi.Popularitatea imi parea o haina calduta.Cand am incetat sa incerc sa ma integrez au fugit ei dupa mine.Cand am avut propriul stil,un zambet sincer si o bunatate cum greu se gaseste, au venit ei dupa mine.A fost bine intr-un final.

Liceul a fost o bomboana 3/4 amaruie,apoi foarte dulce si zemoasa.Acum imi amintesc doar ce a fost bine si despre restul spun ca se putea sa fac sa fie altfel.Trebuia sa ma schimb de la inceput,dar la mine schimbarile vin in timp.Pas cu pas,treapta peste treapta,voi ajunge in varf candva.Depinde in ce varf vreau sa ajung.Calea e lunga si anevoioasa,dar voi gasi puterea sa devin la fel de motivata cum am fost pentru Bac, la fel de puternica, ca in ultimii 4 ani.

Totul tine de reactiile din creierul meu.Acolo au loc explozii.Daca nu fac bum sus,fac bum mai jos si atunci inima vrea sa iasa din piept.Uneori as scoate-o pentru ca vorbeste mai tare decat creierul si ma duce numai in situatii in care ajung sa sufar.As putea trai fara sa am emotii,sentimente,dar nu as putea trai fara sa primesc dovezi de sentimente din partea celor din jur.Sunt o mica lipitoare: sug bucuria din oameni.Nu e asa grav cum pare.Cand ies pe strada imi apare un zambet pentru fiecare om intalnit.Nu e artificial,dar nu pot sa il controlez.Sa ma inconjor de oameni ma face mai vesela.Ajunsa acasa,baricadata in camera mea,simt cum toate umbrele se aduna in jurul meu pana imi strang de gat bucuria si ma transforma intr-o ursuzo-trista.

Am sustinut sus si tare 19 ani din 21 ca nu as vrea sa fi avut frati.De la o vreme multe idei mi s-au schimbat.Acum as vrea sa fi avut pe cineva langa mine.O sora cu care sa vorbesc si pe care sa o sfatuiesc in orice are nevoie si un frate pe care sa il iubesc, sa il ocrotesc si sa il ajut oricand.De la o vreme nu mai sunt baietoaica ce juca fotbal cot la cot cu vecinii in proportie de 98% baieti.Acum sunt fata,femeia care e constienta de puterea de atractie pe care o manifesta asupra unor baieti din jurul ei, cea care are nevoie de iubire si vrea sa ofere iubire,afectiune,atentie,grija,cea care considera ca fara iubire viata e pustie,stearpa.

Nicio satisfactie de orice fel nu ma face sa fiu euforica,vesela mai mult de 30 minute.Primesc ceva,o carte,o bijuterie,o ciocolata,un cartof crud,ma bucur.Cineva s-a gandit la mine,dar peste 30 minute acel lucru e doar umbra unui om.Semnaleaza absenta a ceva.As fi vrut ca oamenii cu care mi-am facut planuri candva sa nu ma urasca pentru ca s-a terminat,ci sa se bucure ca am putut sa fim iubiti si cei mai buni prieteni si parteneri de cand s-a pomenit.O relatie nu e doar atractie fizica,conexiune sexuala,ci si compatibilitate intelectuala,prietenie,parteneriat si sprijin in orice situatie.O legatura de sange fara sange.

Lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par.Cei mai fericiti oameni pe care i-am vazut candva, cei pe care ii invidiam din umbra, cea in locul careia voiam sa fiu,desi nu cu respectivul ci cu un alter ego al meu,aceia s-au despartit pentru ca se intelegeau mai bine ca amici.Ce naiba?Atunci nu i-am inteles.Acum am inteles ca prietenia si iubirea,daca nu merg mana in mana,daca cei care le reprezinta sunt doi oameni si nu doi in unul, ar trebui despartite.Exista prieteni cu care vorbesti doar la locul de munca,facultate,liceu,etc,prieteni pe care ii poti suna la 12 noaptea doar sa le spui ca esti trista,debusolata,ti-au ars corabiile pe o mare de benzina si plangi,asteptand sa fi ascultata si ajutata sa te bagi la somn,oameni cu care te intalnesti la paine sau la autobuz si cu care petreci cele mai amuzante si relaxante 15 minute din dimineata,oameni cu care te duci la culcare fara pretentii de romantism si sunat a doua zi si oameni cu care vrei sa faci totul si pe care ii sufoci cu iubire si atentie.Oamenii ar trebui sa aiba un prieten pentru orice tip de activitate.Doar atunci va fi un om norocos.Poate si fericit.

Momente de fericire.Fericita am fost cand am vazut prima data marea.Imi venea sa rad ca nebuna,sa fug spre apa si sa tip in gura mare entuziasmul.Fericita am fost cand ploua cu galeata,nu aveam umbrela si el a venit sa ma ia incalcand toate regulile de circulatie doar sa nu am probleme cu mijlocul.Fericita am fost cand mi-am luat prima bicicleta cu banii de alocatie.Fericita am fost cand am primit una dintre cele 5 000 burse,cand m-am mutat,cand am luat 55 sutimi dupa contestatiile de la Bac.Fericita am fost cand mi-am luat primul stilou intr-a 11-a si am scris cu el un an.Fericita am fost cand mi-am luat raftul pentru carti si biblioteca si cand unchiul mi-a cumparat dvd-urile cu filmele lui Sergiu Nicolaescu.Fericita am fost cand am mers la mamaia in fiecare saptamana si ne-am plimbat pe dealurile infinite verzi fara griji.Fericita am fost cand am condus prima data.Mergeam groaznic,dar faceam ceva nou si incitant.Fericita am fost cand tati a venit acasa teafar si nevatamat,dar cu rani ascunse in suflet si ne-a povestit pana in zori prin ce peripetii a trecut.Fericita am fost cand am fost la targul de carte de la Romexpo, cand m-am plimbat prin Cismigiu.Fericita am fost cand am cunoscut persoane noi si am petrecut timp cu ele.Fericita am fost cand mi-am revazut pentru 10 minute cea mai buna prietena din clasa a 7-a care tocmai venise in tara din Spania.Fericita am fost cand cineva mi-a zambit si m-a lasat sa urc prima in 30,cand am urcat cu liftul prima data,cand am cules porumbul ultima data si cand am fost la strans de fan.Cartofii aia fierti nu au avut niciodata un gust mai bun ca atunci.Fericita am fost cand am fost la mormantul bunicilor mei, de care mi-e dor desi au fost niste demoni cand erau in viata.Fericita am fost cand mi-a aparut un catel in curte si am inceput sa ma joc cu el pana am vazut ca avea purici.

Fericita am fost cand m-am trezit dupa o cearta groaznica ce avusese loc intre mama si bunicul si am constatat ca mama nu o sa se mute cu mine in varful dealului, ci o sa ramana aici,sa suporte cu stoicism oricate  lovituri ar mai fi avut de primit pentru a-mi oferi mie niste conditii de viata mai bune.

Fericita am fost cand am fost surprinsa placut: cand mi s-a organizat o petrecere surpriza, cand m-am intors din oras si mami imi facuse clatite( e o sarbatoare cand face pentru ca uraste asta),cand tati mi-a adus ciocolata din Cehia,m-am mirat ca s-a gandit la mine.Fericita am fost cand am fost cu tati la cumparaturi si ne-am inteles atat de bine;eu m-am schimbat si tac chiar si cand ma plictiseste sau el a devenit un tata mai bun?

Mi s-au umplut ochii de lacrimi cand in sesiune, exact cand i-am zis ca plec la examen mi-a zis sa am grija de mine.Abia soptit,abia de mine auzit…I-am intors spatele si mi-am ascuns lacrimile.

Mi-au mai dat lacrimile cand la o teza intr-a 12-a,in iarna aia aveam atatea probleme ca pana si aerul ni se parea greu,mami mi-a scris un mesaj in care imi zicea ca ma iubeste,sa ma concentrez la teza,sa uit de problemele noastre ca ea le va rezolva.Mesajul avea puncte in loc de spatii,dar era primul ei mesaj.S-a chinuit sa-mi scrie mesaj doar pentru a-mi arata ca e alaturi de mine.Intentia a contat mereu.Mereu m-a impresionat pana la lacrimi gestul oamenilor carora le pasa de mine si isi aminteau ca exist.

Fericirea e facuta din lucruri mici,dar repetitive.Nu mai caut lucruri explozive pentru ca tot ele pot bubui intr-o durere asemanatoare scoaterii inimii din piept cu o mana insangerata.

Nu suport oamenii care discrimineaza,care pun etichete fara sa cunoasca omul pe care il schingiuiesc nevinovat.De multe ori am fost luata de fraiera pentru ca am emotii si nu demonstrez cate stiu,cate pot si ce gandesc.De alte atatea ori am fost respinsa pentru ca unii ma considera neatragatoare.De parca as putea fi pe placul tuturor.Daca s-ar inventa o pastila minune as lua-o prima.

Pana atunci incerc sa imi gasesc locul in pielea mea si sa-mi ajustez parerea despre mine corespunzator cu ce vreau sa fac.O sa-mi ajustez haina de ganduri ca sa dau bine cand ies in lume.Lumea celorlalti.

Advertisements

3 thoughts on “Primele ganduri”

  1. Citind articolul, parcă m-am văzut pe mine în anii de liceu și de după! Atâta doar că eu nu aș fi descris atât de bine totul.
    Vreau să ating un singur punct. Timiditatea. Eu am scăpat greu de ea. Nu este decât un singur remediu: mai mare încredere în tine! Va trebui să privești în sufletul tău, să vezi adevărul, de ce ești în stare, căci întreaga putere se află în interior! În afară nu avem decât un învliș numit EGO, pe care-l utilizăm în luptele cu cei din jur. Dar nu avem nevoie de lupte, trebuie doar să fim siguri pe noi înșine!
    Eu cred că ascunzi o mare forță în interiorul tău, pe care va trebui să o descoperi și să o folosești!
    Și văd că nu ai mai scris de mult. Continuă să scrii, căci te ajută și ne oferă și nouă, cititorilor, bucuria lucrului bine făcut!
    Aștept o nouă postare a ta!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s